Rusia a restituit Bulgariei arhivele confiscate în al Doilea Război Mondial

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Bulgariei, Gheorghi Părvanov, a anunţat astăzi că Moscova a restituit Sofiei arhivele bulgare confiscate în perioada celui de al Doilea Război Mondial.

"Sunt mulţumit că am început procesul de restituire a arhivelor bulgare", a spus Părvanov, citat de Agerpres, adăugând că "este un gest pe care îl apreciem foarte mult".

"Nu am avut timp să mă uit la dosarul pe care Dmitri Medvedev l-a transmis, dar conducerea arhivelor mi-a spus că sunt documente foarte interesante, inclusiv o corespondenţă secretă a cancelariei Palatului", a adăugat şeful de stat bulgar.

La sfârşitul lui 1944, membrii guvernelor bulgare în funcţie în perioada 1940-1944 au fost interogaţi la Moscova, aceştia având asupra lor documente din arhiva guvernului şi a Palatului regal, conţinând elemente-cheie despre trecutul bulgar.

Arhivele conţineau stenograme de la reuniuni guvernamentale şi documente despre activităţile unor responsabili bulgari.

În lume

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite