Raid israelian în Fâşia Gaza

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Avioane israeliene au bombardat obiective din Fâşia Gaza duminică, rănind şapte palestinieni, relatează Reuters, citând angajaţi medicali.

Un purtător de cuvânt al armatei a afirmat că raidurile, ce au urmat unei lansări de rachetă din enclava condusă de Hamas asupra Israelului, au vizat două fabrici din centrul şi nordul Gaza, folosite pentru a fabrica arme, şi un tunel de contrabandă ce trecea pe sub graniţa cu Egiptul.

Martorii palestinieni şi sursele medicale au precizat că printre obiective s-a aflat o turnătorie din centrul Fâşiei Gaza, o caravană din nord şi un tunel de contrabandă din sud. Atacul a avut loc la o zi după ce Hamas a anunţat că a ajuns la un acord cu alte grupări armate mai mici din teritoriu în ceea ce priveşte încetarea tirurilor sporadice de rachete asupra statului evreu, care răspunde adesea cu raiduri aeriene.

Purtătorul de cuvânt militar a declarat că raidurile de duminică au venit în replică la o rachetă lansată din Fâşia Gaza sâmbătă. Proiectilul a aterizat în apropiere de oraşul Sderot, fără a provoca victime sau pagube, precizează Agerpres.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite