Putin şi preşedintele cecen Ramzan Kadîrov, pe lista "prădătorilor" de ziarişti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cu ocazia zilei mondiale a libertăţii presei, Organizaţia Reporteri fără Frontiere (RSF) a publicat lista celor "40 de prădători", politicieni, oficiali guvernamentali, lideri religioşi, organizaţii teroriste care reprezintă o ameninţare la adresa jurnaliştilor, pe care îi atacă direct.

"Ei sunt puternici, periculoşi, violenţi şi deasupra legii", afirmă organizaţia, care reaminteşte că de la începutul anului 9 jurnalişti au fost omorâţi, iar alţi 300 se află în închisoare.

O parte dintre aceştia se regăsesc şi în topul de anul trecut. Astfel, în America Latină nu s-au schimbat cele patru surse de ameninţare pentru jurnalişti: traficanţii de droguri, dictatura cubaneză, FARC şi grupurile paramilitare. În Africa s-au înregistrat puţine schimbări, însă în Orientul Mijlociu şi Asia raporturile de forţă au evoluat.

Câţiva dintre agresori au ieşit din listă în acest an. Printre aceştia se numără Mohamed Warsame Darwish, şeful serviciilor secrete din Somalia, cel care a ordonat raiduri în forţă, arestări arbitrare şi atacuri deliberate asupra puţinilor ziarişti ai ţării, notează RSF, care precizează că acesta a fost revocat din funcţie în decembrie 2008.

În Nigeria, Serviciul de securitate al statului (SSS) a pierdut din putere, în timp ce poliţia naţională şi şeful său, Ogbonna Onovo, apar tot mai rar în rolul de actor principal al atacurilor împotriva presei.

În Irak, deşi jurnaliştii se află într-un permanent pericol din cauza conflictelor care sunt gata să erupă, nu se înregistrează violenţe directe asupra acestora, astfel că Reporteri fără Frontiere a scos din listă gruprurile islamiste.

Printre cei care se menţin în listă în acest an se numără preşedinţii Chinei, Hu Jintao, Iranului - Mahmoud Ahmadinejad, Rwandei - Paul Kagame, Cubei - Raul Castro, premierul Rusiei, Vladimir Putin, dar şi organizaţiile FARC şi ETA sau forţele israeliene şi palestiniene.

În lista RSF îşi face apariţia preşedintele Yemenului, Ali Abdallah Saleh, după ce autorităţile din această ţară au devenit mult mai represive anul trecut, creând un tribunal special pentru delictele de presă, hărţuind ziarele şi persecutând o mulţime de jurnalişti care scriau despre războaiele murdare din nordul şi sudul ţării.

Miliţiile private din Filipine au intrat în top după masacrarea în 23 noiembrie 2009, în provincia Maguindanao, a cincizeci de persoane, dintre care 30 erau ziarişti.

RSF l-a mai adăugat în listă pe liderul taliban, Molahul Omar, a cărui influenţă s-a extins în Pakistan şi Afganistan şi care a îndreptat atacurile sale din războiul sfânt direct asupra presei.

Un nou intrat în listă este preşedintele cecen Ramzan Kadyrov, care are legătură directă cu moartea a două jurnaliste care au criticat vehement manipularea Rusiei în problema cecenă, Anna Politkovskaya, împuşcată în octombrie 2006, în Moscova, şi Natalia Estemirova, în iulie 2009, în Grozny.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite