Protest împotriva lui Mahmoud Ahmadinejad- Revista presei internaţionale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Presa internaţională de azi scrie despre protestul care a avut loc în Brazilia împotriva preşedintelui iranian, SUA care caută soluţii împotriva schimbărilor climatice sau despre masacrul care a avut loc în Filipine. Printre alte subiecte, după 23 de ani s-a constatat că un bărbat nu era în comă, ci era doar paralizat, iar China vrea să îşi îmbunătăţească relaţiile economice cu Peru.

Protest împotriva lui Mahmoud Ahmadinejad. Preşedintele Iranului, Mahmoud Ahmadinejad, a semnat, cu ocazia vizitei sale în Brazilia, o serie de documente cu omologul său sud-american Luiz Inacio Lula da Silva. Presa locală din Brazilia a transmis că brazilienii au boicotat vizita preşedintelui iranian. Diplomatul iranian a ajuns în capitala Braziliei luni în speranţa că va obţine suportul acestei ţări în programul nuclear desfăşurat de ţara sa, despre care SUA cred că este destinat construcţiei de arme nucleare. Duminică, sute de oameni au manifestat împotriva preşedintelui iranian şi l-au condamnat de "negarea Holocaustului", scrie Ria Novosti.

SUA caută soluţii împotriva schimbărilor climatice. Statele Unite vor să găsească o soluţie pentru reducerea gazelor cu efect de seră înainte de summitul ONU de la Copenhaga, care va avea loc luna viitoare. Un oficial din administraţia lui Obama a declarat luni că vor prezenta soluţia pe care au găsit-o în zilele următoare. În condiţiile în care SUA a pornit acest demers înaintea ONU, acelaşi oficial a declarat că în curând Obama va face cunoscut dacă va merge şi cât va sta la Copenhaga cu ocazia summitului, scrie New York Times.

Masacru în Filipine. Mai mulţi bărbaţi înarmaţi au ucis cel puţin 21 de persoane, dintre care 12 jurnalişti, luni, în Filipine. Autorităţile au comentat că acest evenimet este cel mai groaznic masacru în care sunt implicaţi civili. Potrivit mediei locale câteva dintre victime au fost decapitate. Autorităţile spun că a fost vorba despre un masacru politic. CNN scrie că printre cei ucişi se numără şi soţia unui candidat la guvern şi sora acestuia.

Timp de 23 de ani, un belgian a fost într-o falsă comă. Bărbatului i s-a pus un diagnostic greşit, iar greşeala nu s-a corectat decât după 23 de ani. Medicii au crezut că Rom Houben a intrat inevitabil în comă după ce a suferit un accident de maşină în 1983. Un doctor de la Universitatea din Liege a descoperit în 2006 că deşi Rom Houben era paralizat, creierul său funcţiona. Potrivit BBC, cazul belgianului nu este unic.

China şi Peru fac afaceri. China doreşte să îşi îmbunătăţească relaţiile economice cu Peru, asta în condiţiile în care China este a doua ţară exportatoare din lume, iar Peru a devenit una dintre cele mai importante destinaţii pentru investiţii ale Chinei în America Latină, scrie China View.


În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite