Proiect pentru "creşterea" cărnii de pui in vitro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Organizaţia pentru protecţia animalelor PETA a promis un milion de dolari celui care va reuşi să producă şi să comercializeze carne de pui sintetică în SUA, până la data de 30 iunie 2012,

Organizaţia pentru protecţia animalelor PETA a promis un milion de dolari celui care va reuşi să producă şi să comercializeze carne de pui sintetică în SUA, până la data de 30 iunie 2012, relatează AFP. Răspândirea tehnicilor de producţie a cărnii in vitro ar permite salvarea de la moarte a peste 40 miliarde de animale sacrificate anual pentru consum şi ar reduce efectele pe care le are asupra mediului creşterea intensivă a animalelor. Este vorba despre dezvoltarea de celule musculare proprii consumului.

În acest fel, vitele, porcii şi păsările vor fi ferite de suferinţa de pe urma practicilor din industria alimentară, precum hrănirea forţată, transportul sau sacrificarea animalelor. Concursul impune însă condiţii destul de dificil de realizat în intervalul stabilit. Carnea de pui in vitro trebuie pusă în vânzare până în anul 2012, în cel puţin zece state americane, la un preţ competitiv. Carnea trebuie să prezinte textura şi gustul comparabile cu puiul biologic şi să aibă autorizaţia Administraţiei americane pentru Alimente şi Medicamente (FDA) şi a Departamentului pentru Agricultură.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite