Politicieni gay răpuşi de morţi violente

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Joerg Haider, Pim Fortuyn ori Harvey Milk, oameni politici cu înclinaţii homosexuale, au avut parte de un sfârşit năprasnic. Cazul lui Joerg Haider, politicianul austriac de extremă dreaptă decedat pe 11 octombrie într-un teribil accident de maşină, nu este singular.

“Afacerii” Haider i se alătură o alta, la fel de intens mediatizată, cea a fostului om politic olandez Wilhelmus Simon Petrus Fortuijn, cunoscut sub numele de Pim Fortuyn, dar şi cea a americanului Harvey Bernard Milk, primul consilier municipal homosexual declarat din istoria oraşului San Francisco. Ambii, ca şi Joerg Haider, au avut parte de morţi violente, fiind asasinaţi în plină stradă.

Pim Fortuyn, erou  inedit al unei cărţi 

Parcursul politic al fostului extremist olandez este atipic, întrucât, iniţial, el a fost membrul unui partid socialist, a încercat apoi (în zadar) să intre în partidul comunist olandez, ca spre sfârşitul vieţii sale, respectiv în februarie 2002, să fondeze o mişcare populistă (“Lijst Pim Fortuyn”, LPF), ce a devenit ulterior de extremă dreaptă.

Homosexualitatea afişată a contribuit la distanţarea lui Fortuyn faţă de partidele cu programe ce apărau valorile familiale. Pe 6 mai 2002, cu doar nouă zile înainte de alegerile generale, Pim Fortuyn a fost împuşcat mortal de Volkert van der Graaf, un activist de extremă stângă, pe când ieşea dintr-un studio de înregistrare al unui post de radio. Asasinarea sa  a produs o vie emoţie în Olanda, regina Beatrix însăşi manifestân­du-şi consternarea.

În 2007, într-un volum semnat Ine Veen şi intitulat “Meurte au nom de la couronne” (“Moarte în numele coroanei”), a fost emisă ipoteza existenţei unui al doilea asasin, pomenindu-se şi de rolul jucat în dispariţia lui Pim Fortuyn de serviciile secrete olandeze. 

Familia lui Haider vorbeşte de asasinat

Povestea sfârşitului tragic al fostului lider austriac este departe de a se fi sfârşit. Potrivit presei austriece, soţia lui Joerg Haider, Claudia, a blocat incinerarea rămăşiţelor pământeşti ale acestuia până la clarificarea deplină a cauzelor decesului.

Cotidianul “Osterreich” susţine că familia fostului om politic nu are încredere în rezultatul autopsiei oficiale şi a demarat efectuarea unor noi proceduri şi teste pe cont propiu.

Acelaşi ziar mai susţine că trupul neînsufleţit al lui Haider ar fi fost transportat în Italia, pentru unele teste speciale, informaţie confirmată de surse din “Alianţa pentru Viitorul Austriei”, partidul de extremă dreaptă fondat de Haider.

Familia fostului lider bănuieşte că la autopsie nu au fost făcute examene amănunţite ale probelor de sânge.

Dublu asasinat la San Francisco

Harvey Bernard Milk (născut în 1930), fost politician american cu un discurs îndreptat împotriva fenomenului imigraţionist, militant al mişcării de afirmare a comunităţior homosexuale, a fost asasinat pe 27 noiembrie 1978, în interiorul Primăriei din San Francisco, de către un fanatic homofob, Dan White. Împreună cu Milk a fost   împuşcat mortal şi primarul George Moscone.

Cu doar un an înainte fusese ales consilier municipal, postură din care a reuşit să impună o ordonanţă referitoare la drepturile homosexualilor din San Francisco.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite