Pinguinii regali, victime ale încălzirii globale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Creşterea temperaturii în zona antarctică obligă păsările să înoate mai mult. Pinguinii regali vor suferi din cauza încălzirii globale. O creştere lejeră a temperaturilor înregistrate

Creşterea temperaturii în zona antarctică obligă păsările să înoate mai mult.

Pinguinii regali vor suferi din cauza încălzirii globale. O creştere lejeră a temperaturilor înregistrate în apele de suprafaţă din regiunile antarctice va afecta reproducerea păsărilor prin modificarea locului unde cresc peştii. Mai mulţi specialişti de la Centrul Naţional pentru Cercetări Ştiinţifice din Franţa spun că şansele pinguinilor de a supravieţui sunt minime în cazul în care clima va continua să se schimbe.

Cercetătorii estimează că, în contextul actual al încălzirii globale, pinguinii regali au şi vor mai avea, cu siguranţă, de suferit.


Studiile confirmă temerile biologilor


Cele mai importante colonii de pinguini regali se găsesc în insulele Crozet, un arhipelag francez din sudul Oceanului Indian unde trăiesc două treimi din cele două milioane de indivizi, cât mai numără această specie.
De nouă ani, specialiştii de la Centrul Naţional pentru Cercetări Ştiinţifice au început să implanteze microcipuri sub pielea acestor păsări.

Aceste cipuri captează semnalele radio transmise de câteva antene amplasate în apropierea coloniilor studiate. În decursul a nouă ani, specialiştii au observat comportamentul unui grup de 450 de păsări. Astfel, ei au concluzionat că o creştere aparent mică a temperaturii (0,26°C) va reduce cu nouă procente şansa de supravieţuire a pinguinilor regali.


Pinguinii nu au ce mânca


Scăderea şansei de supravieţuire a pinguinilor vine ca urmare a diminuării resurselor de hrană, pe fondul schimbărilor de climă. Pe timpul verii, adulţii sunt nevoiţi să caute mâncarea necesară dezvoltării puilor până la depărtări de peste 400 de kilometri.

Când creşte temperatura, frontul polar se îndreaptă către sud, iar păsările sunt nevoite să meargă în căutarea hranei mult timp, pe distanţe lungi. Dintre toate speciile de pinguini, cei mai afectaţi sunt cei regali, pentru că, fiind mai mari, au nevoie de mai multă hrană decât alţii. Ei sunt nevoiţi să depună un efort suplimentar, care se dovedeşte periculos pentru longevitatea şi performanţele lor reproductive.


Pe timpul iernii însă, mecanismul este diferit, dar rezultatul identic. Pinguinii îşi caută mâncarea şi la 2.000 de kilometri distanţă, deoarece marea îngheaţă şi distanţa până la apa în care pot prinde peşte creşte. În plus, din cauza climei, scade şi masa de krill, care este principala sursă de hrană a pinguinilor.

Specialiştii spun că, dacă nu vor fi ajutaţi de oameni, pinguinii regali vor dispărea primii, murind de foame, dar şi celelalte tipuri de pinguini vor avea, după scurtă vreme, aceeaşi soartă.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite