Pericol la bordul unui avion KLM

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi suspecţi de terorism au fost arestaţi ieri pe aeroportul din oraşul german Köln

Pasagerii unui avion care urma să decoleze de la Koln către Amsterdam au fost evacuaţi ieri, pentru ca poliţia să controleze aeronava.

Doi suspecţi de terorism au fost arestaţi ieri, în Germania, într-un avion care se pregătea să decoleze către Amsterdam (Olanda) de pe aeroportul din Köln. Cei doi, ambii cu vârste sub 25 de ani şi de origine somaleză, erau supravegheaţi de mai multe luni, potrivit poliţiei, care spune că este posibil ca ei să fi pus la cale un atac.

Un purtător de cuvânt al poliţiei a declarat că cei doi lăsaseră în propriile apartamente scrisori în care anunţau că se vor sinucide, spunând că vor să moară în “războiul sfânt”. El a declarat că arestaţii, un somalez şi un german de origine somaleză, sunt “suspectaţi de participare la o acţiune jihadistă şi de posibil complot pentru un atac”. Ceilalţi pasageri au fost evacuaţi din avion pe timpul controlării bagajelor.  Avionul a primit permisiunea de decolare cu întârziere de o oră şi a aterizat la Amsterdam fără probleme.

Germania, ţintă a  islamiştilor

Germania figurează printre ţintele declarate ale mai multor mişcări islamiste. Trei terorişti au fost reţinuţi, în septembrie 2007, în regiunea Sauerland (vestul Germaniei), fiind suspectaţi de pregătirea unor atentate cu maşină-capcană împotriva obiectivelor americane din Germania.

Cei trei, doi turci şi un german de origine afgană, vor fi judecaţi la Düsseldorf, a anunţat Parchetul General Federal.  Doi dintre ei sunt presupuşi membri ai unei mişcări islamiste din Uzbekistan, Uniunea Jihadului Islamic, iar al treilea - afiliat unui nucleu Al-Qaida.

Atentatele de la 11 septembrie 2001 din SUA au fost pregătite în special la Hamburg de o celulă condusă de unul din kamikaze, Mahommed Atta.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite