Oraşele, "contraceptive gigantice" care reduc creşterea populaţiei mondiale.

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Viaţa din marile aglomerări urbane poate încetini creşterea explozivă a populaţiei la nivel mondial, unul dintre principalii factori ai încălzirii climatice. Aceasta este concluzia a două

Viaţa din marile aglomerări urbane poate încetini creşterea explozivă a populaţiei la nivel mondial, unul dintre principalii factori ai încălzirii climatice. Aceasta este concluzia a două studii europene citate de ziarul britanic "The Telegraph".


Potrivit statisticilor ONU de anul trecut, pentru prima oară în istorie, jumătate din cei 6,6 miliarde de oameni ai planetei trăiesc la oraş. Prognozele arată că, până în 2030, procentul va creşte la 60 la sută, respectiv 5 miliarde din cei 8,2 miliarde de oameni vor trăi la oraş.

În mediul urban, oamenii au tendinţa să pună resurse mai mari în creşterea fiecărui copil, pentru a face faţă concurenţei, iar acest lucru îi determină să reducă numărul copiilor, arată profesorul Ruth Mace, de la University College din Londa.

Asemenea procesului de selecţie naturală din lumea animală, condiţiile vieţii urbane moderne par să fi creat o frenezie a investiţiei în copii. Italia şi Mexic sunt două exemple de ţări în care această "selecţie naturală" urbană a scăzut rata naşterilor. Totodată, potrivit profesorului britanic, scăderea fertilităţii în Africa se produce şi mai accentuat în zonele urbane.


Parteneri mai variaţi


Un alt studiu, realizat de compania farmaceutică deCODE genetics din Islanda, sugerează că tendinţa către urbanizare ar putea încetini creşterea populaţiei deoarece aceasta oferă o mai largă varietate de alegeri în privinţa potenţialului partener. Studiul pleacă de la descoperirea că familiile formate din veri tind să aibă mai mulţi copii, situaţie care are cauze biologice.

Şi alte studii anterioare arătau că partenerii care sunt rude tind să aibă mai mulţi copii, însă fenomenul era pus pe seama avantajelor păstrării pământurilor şi averii în familie. În lumina noilor descoperiri, e foarte probabil ca trecerea Islandei de la o societate rurală la cea urbană să reducă ritmul de creştere a populaţiei, deoarece indivizii dispun de o mai mare varietate de parteneri. (Livia
Cimpoeru)

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite