Negocieri pe mediu eşuate la Tokyo

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primii 20 de poluatori ai lumii nu s-au înţeles în privinţa încălzirii globale. Reuniunea celor mai mari 20 de poluatori ai lumii s-a încheiat la Makuhari, Japonia, fără ca participanţii

Primii 20 de poluatori ai lumii nu s-au înţeles în privinţa încălzirii globale.

Reuniunea celor mai mari 20 de poluatori ai lumii s-a încheiat la Makuhari, Japonia, fără ca participanţii să ajungă la vreo înţelegere cu privire la lupta împotriva schimbărilor climatice. La negocieri, oficialii şi experţii G20, din care fac parte ţările responsabile pentru 80% din emisiile globale de dioxid de carbon, au reafirmat principiul unei responsabilităţi comune, dar diferite, pentru stabilirea unui viitor acord de mediu ce urmează a fi derulat.

Reprezentanţii G20 s-au întâlnit pentru două zile la Makuhari, o suburbie a oraşului Tokyo, pentru a negocia un viitor acord de mediu care va fi pus în aplicare începând cu 2013. Printre statele prezente la întâlnire s-au numărat India, China, Australia, Nigeria şi ţările dezvoltate din G8. O grupare destul de eterogenă, în cadrul căreia statele sărace au avut şansa să-şi expună clar punctele de vedere! Negocierile s-au derulat într-un ritm extrem de rapid şi au scos la iveală o diferenţă de opinii dezarmantă.

Ichiro Kamoshita, ministrul mediului din Japonia, a prezidat întâlnirea pe mediu de la Makuhari şi a recunoscut, în cadrul unei conferinţe de presă, că au existat opinii total distincte între statele dezvoltate, ţările emergente şi ţările în curs de dezvoltare, în legătură cu problemele pe care le ridică încălzirea globală şi efectele acesteia pe termen lung.


Tony Blair arată spre ţările bogate


Directorul proiectului "Foaia de parcurs de la Bali", Halldor Thorgeirsson, a declarat că discuţiile care au avut loc la Makuhari au fost totuşi utile, având în vedere că sunt primele de după conferinţa pe mediu de la Bali. Reprezentantul Indiei a fost însă indignat că ţara sa a fost catalogată drept un mare poluator, subliniind că ţara sa produce anual o tonă de emisii de gaz cu efect de seră, pe cap de locuitor, în timp ce în SUA se înregistrează, tot anual, 20 de tone de substanţe poluante pe cap de locuitor.

Tony Blair, înscris de curând în rândul militanţilor pentru o lume curată, a subliniat, în cadrul reuniunii, că în cursa împotriva poluării trebuie să se înscrie mai ales ţările bogate ale căror emisii poluante ar trebui să se apropie, în curând, de zero.

Blair a venit în Japonia în calitate de şef al unui grup de experţi internaţionali a cărui primă sarcină a fost să faciliteze o înţelegere care să avantajeze toate statele prezente la dezbaterile de la Makuhari. Fostul premier britanic le-a cerut ţărilor care fac parte din Grupul celor 20 să iniţieze acţiuni comune pentru a reduce emisiile poluante cu 50% până în 2050, deoarece omenirea a ajuns să resimtă din plin efectele dezastruoase ale încălzirii globale.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite