„Modelul Yemen“, pregătit Siriei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele SUA se gândeşte să pună capăt crizei din Siria folosind modelul tranziţiei din Yemen, dar planul depinde  de Moscova.

Preşedintele american, Barack Obama, va insista pentru plecarea de la putere a preşedintelui Siriei, Bashar al-Assad, printr-o propunere ce are la bază modelul folosit pentru tranziţia care a avut loc în Yemen, scrie publicaţia americană „The New York Times". Rusia, principalul aliat al Siriei, dă semne că ar accepta această variantă.

Planul în cauză se referă la negocierea unui regim politic care ar da satisfacţie opoziţiei siriene, dar care ar permite rămânerea la putere a unor politicieni din regimul Assad.

Obiectivul constă în ajungerea la o tranziţie similară celei de acum din Yemen, unde, după revolte violente, preşedintele Ali Abdullah Saleh a fost de acord să demisioneze şi să predea controlul vicepreşedintelui Abdu Rabbu Mansour Hadi, printr-un acord negociat de vecinii arabi ai Yemenului. Hadi, deşi a fost ulterior ales printr-un vot necontestat, este privit ca un lider de tranziţie.

Succesul planului depinde însă de Rusia, unul dintre cei mai fideli aliaţi ai lui Assad, care până acum s-a opus vehement îndepărtării de la putere a acestuia.

În ultimul an, Rusia a blocat orice acţiune a Consiliului de Securitate al ONU împotriva Siriei, susţinând că în acest fel s-ar putea ajunge la forţarea ieşirii de la putere a lui Assad, şi că acesta ar putea avea soarta colonelului libian Muammar Gaddafi, care a fost ucis, sau a fostului preşedinte egiptean Hosni Mubarak, care a fost arestat şi îşi aşteaptă condamnarea.

Presiuni internaţionale

Dar Rusia se confruntă acum cu presiuni internaţionale pentru a-şi folosi influenţa în scopul îndepărtării lui Assad de la putere, deoarece masacrele continuă în Siria, în ultimul fiind omorâţi aproximativ 100 de oameni într-un stat de lângă oraşul Homs.

Atacul de la Hula, în care au murit peste 32 de copii, a fost condamnat în termeni duri de comunitatea internaţională. Opoziţia a atribuit masacrul regimului preşedintelui Bashar al-Assad, în timp ce agenţia oficială Sana a acuzat „grupările teroriste armate"că au „incendiat şi au aruncat în aer casele vineri seara (...) pentru a sugera că forţele armate siriene bombardează regiunea".

În acest context, găsirea unei soluţii pentru situaţia din Siria este din nou un subiect fierbinte. Exemplul Yemenului a fost discutat pe larg la Moscova atât de mult, încât exemplul a devenit cunoscut după numele lui rusesc „Varianta Yemenskii" chiar şi în mediile politice din SUA.

Potrivit ONU, mii de civili au fost ucişi în Siria de la începutul revoltelor îndreptate împotriva lui Assad, în martie anul trecut. Oficialii Administraţiei Obama spun că vor discuta această problemă cu preşedintele rus, Vladimir Putin, luna viitoare, în cadrul primei întâlniri a celor doi preşedinţi de când Putin a revenit la Kremlin, la 7 mai.

Bătălie pentru influenţă

Când Barack Obama a avut convorbiri pe această temă cu premierul Dmitri Medvedev la summitul G8 de la Camp David, săptămâna trecută, acesta din urmă a părut „receptiv", scrie publicaţia americană, notând că Rusia ar prefera această opţiune altor exemple de tranziţii care au avut loc în lumea arabă.

Potrivit unui oficial al administraţiei Obama, în timpul întrevederii, Medvedev a dat exemplul lui „Mubarak în cuşcă", iar şeful Casei Albe a  contracarat vorbind despre exemplul Yemenului.

Totuşi, Siria este cel mai important aliat al Moscovei în Orientul Mijlociu, găzduieşte o bază navală a Rusiei şi beneficiază de investiţii ruseşti în petrol şi gaze. „Interesul nostru este să stabilizăm situaţia în regiune, nu să eliminăm influenţa Rusiei", a declarat un oficial american care a ţinut să-şi păstreze anonimatul.

Dar, cel mai probabil, decizia va fi luată de Vladimir Putin, nu de Dmitri Medvedev. Chiar dacă acesta ar fi de acord, nu este foarte clar dacă „modelul Yemen" înseamnă acelaşi lucru pentru ambii preşedinţi. Activiştii pentru drepturile omului spun însă că merită ca planul să fie încercat, având în vedere situaţia dezastruoasă în care se află Siria.

„Progrese modeste" în rezolvarea crizei

Potrivit unui raport ce urmează să fie dezbătut săptămâna aceasta în Consiliul de Securitate al ONU, în rezolvarea crizei din Siria s-au înregistrat doar „progrese modeste".

Observatorii Naţiunilor Unite au subliniat că „părţi importante din unele oraşe par acum sub controlul de facto al membrilor opoziţiei, iar atmosfera este de tensiune şi de teamă". Totodată, se arată în raport, „criza este permanentă pe teren şi se caracterizează prin violenţă frecventă şi încălcări ale drepturilor omului".

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite