Merkel apără industria auto

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liderii UE au făcut concesii producătorilor de autovehicule privind emisiile Scopul întâlnirii la nivel înalt de la Bruxelles a fost acela de a negocia o ţintă clară pentru reducerea

Liderii UE au făcut concesii producătorilor de autovehicule privind emisiile

Scopul întâlnirii la nivel înalt de la Bruxelles a fost acela de a negocia o ţintă clară pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, în scopul de a contracara încălzirea globală. Germania a cerut însă condiţii "speciale" pentru industria grea.

Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a precizat, încă de la deschiderea lucrărilor, că există multe chestiuni majore strâns legate de problema încălzirii globale. "Pentru mine, cel mai important este să se ajungă la un consens.

Vreau ca toată lumea să admită că problemele sunt legate între ele - piaţa internă a energiei, securitatea rezervelor energetice şi nevoia de găsire a unor surse stabile de energie - şi influenţează lupta împotriva încălzirii globale".

Merkel, ambasador al industriei auto

Sub presiunea patronatului din industria grea a Germaniei, cancelarul Angela Merkel a cerut participanţilor un regim special pentru industriile strategice, care se află în competiţie acerbă cu trusturile de profil din America sau Asia şi nu pot face faţă concurenţei dacă li se impun condiţii drastice legate de mediu.

Discursul cancelarului german, care anul trecut a fost iniţiatorul politicii europene de impunere a unui set de măsuri severe pentru reducerea emisiilor cu efect de seră, a surprins audienţa. Olanda şi Marea Britanie s-au opus concesiilor, în principiu.

Franţa, Cehia şi Austria au sprijinit însă propunerea germană. Au urmat dezbateri şi argumente concrete, despre pierderile pe care le-ar avea industria de automobile europeană, iar la finalul întâlnirii premierul britanic, Gordon Brown, şi Angela Merkel au găsit un numitor comun.

Până la sfârşitul anului vom avea legea

Rezultatul întâlnirii dă o şansă de supravieţuire producătorilor de maşini puternice, care au consum mare de combustibil şi, desigur, poluează mai mult. "Reducerea emisiilor nu e o problemă separată de celelalte preocupări ale conducerii europene.

Când încercăm să promovăm energiile din surse regenerabile contribuim şi la ideea găsirii unei surse sigure de energie şi, evident, la cea a luptei împotriva emisiilor de seră şi a încălzirii globale", a precizat, la finalul întâlnirii, preşedintele Comisiei Europene.

Chiar dacă maşinile puternice vor putea polua în continuare mai mult decât celelalte, conducătorii lor vor plăti taxe mai mari. Se vor emite "permise de poluare" pentru anumite industrii, chiar şi după anul 2013, dar taxele de poluare vor creşte treptat, astfel încât producătorii de maşini să fie obligaţi să promoveze noi modele, mai puţin poluante.

Când încercăm să promovăm energiile din surse regenerabile contribuim şi la ideea găsirii unei surse sigure de energie şi la cea a luptei împotriva emisiilor de seră şi a încălzirii globale
Jose Manuel Barroso, preşedintele Comisiei Europene

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite