Mark Gitenstein, ambasadorul SUA: „Nu mai cereţi viză de SUA dacă aţi fost respins“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ambasadorul SUA, Mark Gitenstein (stânga), împreună cu ministrul român  de Externe
Ambasadorul SUA, Mark Gitenstein (stânga), împreună cu ministrul român de Externe

Ambasadorul SUA îi sfătuieşte pe români să renunţe „dacă nu s-a schimbat nimic în viaţa lor“. Împreună cu Ministerul de Externe, Ambasada SUA a lansat, ieri, o campanie de informare pentru românii care solicită viză temporară. Românii trebuie să demonstreze că nu vor să rămână în SUA.

Concret, MAE şi Ambasada SUA îi îndrumă pe români, pe site-ul instituţiilor respective şi pe Facebook, cum să completeze formularul de solicitare a vizei, în aşa fel încât să fie admişi. Recomandări există chiar şi pentru interviul la care sunt supuşi românii în cadrul Ambasadei SUA, solicitanţii fiind informaţi care este profilul acceptat de autorităţile americane.

Ambasadorul SUA: Românii sunt bineveniţi în State

Teodor Baconschi: Eliminarea vizelor pentru SUA rămâne un obiectiv prioritar al Bucureştiului în dialogul cu Washingtonul

Prima recomandare a făcut-o chiar ambasadorul american la Bucureşti, Mark Gitenstein: „Românii trebuie să convingă funcţionarii Ambasadei SUA că au legături puternice cu ţara, comunitatea, familia, locul de muncă".

Cu alte cuvinte, solicitanţii de viză trebuie să demonstreze că nu vor să emigreze în America. Ministrul de Externe Teodor Baconschi a amintit, la rândul său, că legea americană consideră „orice solicitant de viză, fie ea turistică, fie de muncă, un potenţial imigrant".

Gitenstein a cerut românilor cărora le-a fost refuzată viza pentru America să nu mai facă o nouă solicitare la Ambasada Americii dacă situaţia lor materială şi familială rămâne aceeaşi. Cererea lor repetată nu va face decât să crească rata refuzului la vize SUA în cazul României, a explicat ambasadorul american.

Campioni la refuzuri

Scopul final al campaniei „Viză pentru America" este scăderea ratei de refuz a solicitărilor de viză temporară din România. Este şi condiţia esenţială ca România să scape, pe viitor, de obligativitatea vizei pentru SUA prin includerea în programul VisaWaiver. Ministrul român de Externe a ţinut să sublinieze că România a făcut o serie de eforturi să intre în rândul celor care pot circula liber peste Ocean: a introdus paşapoarte biometrice şi a întărit securitatea la frontierele României.

Nu o problemă „politică", ci „tehnică"

Teodor Baconschi a declarat recent că excluderea României din Programul VisaWaiver, din care fac parte mai toate ţările UE, membre NATO, este şi o „decizie politică" a Washingtonului. O decizie care nedumereşte, în condiţiile în care grecii, ungurii nu mai au nevoie de viză, comenta Baconschi. Şeful diplomaţiei române a promis că va aborda chestiunea în vizita sa la
Washington din următoarea perioadă.

Viceconsulul general al Statelor Unite la Bucureşti, Laurie Meininger, îl contrazice pe Baconschi, susţinând că problema nu este una politică, ci strict tehnică. Rata de refuz la vize trebuie să scadă de la peste 26%, cât este în prezent, la 3%, pentru ca românii să nu mai aibă nevoie de vize. „Nu există nicio înţelegere bilaterală separată cu alte ţări pentru VisaWaiver. Nu pot să-l reţin pe domnul ministru, să discute subiectul cu cine consideră, pe durata vizitei sale la Washington. Perspectiva mea este una strict tehnică", a declarat, pentru „Adevărul", Laurie Meininger.

Viceconsulul Meininger a explicat, pentru „Adevărul", că semnarea unui memorandum, prin care România se angajează să accepte agenţi federali, aşa-numiţii „air marshals" la bordul avioanelor, ar fi un pas înainte pentru ridicarea vizelor.

Exportator de „ilegali"

Ea a dezvăluit şi de ce se tem americanii de cererile de viză temporară ale românilor: „America rămâne o ţară ispititoare pentru români, pentru călătorii şi, posibil, pentru imigraţie ilegală. Din păcate, aceasta este realitatea. România este o ţară care exportă forţă de muncă ilegală". Deşi numărul de români care depăşesc termenul de şedere în SUA nu este unul ridicat, America este îngrijorată, a admis oficialul american.

Cozile la vize SUA vor mai rămâne un timp în peisajul românesc

Cozile la vize SUA vor mai rămâne un timp în peisajul românesc

Românii, lăsaţi la „coadă"

România încearcă de mai mulţi ani să convingă Statele Unite că cetăţenii ei merită să circule fără viză peste Ocean. Între timp, alte state europene au reuşit să convingă SUA că nu au nevoie de vize: Ungaria, Grecia, Letonia. Dintre statele membre UE, doar România, Bulgaria, Polonia şi Ciprul mai au nevoie de vize.

În 2007, MAE a anunţat că va încheia un contract de consultanţă cu o firmă specializată din Statele Unite (alături de Cehia, Letonia, Lituania, Polonia, Slovacia şi Ungaria) pentru a face lobby pe lângă Congres pentru ridicarea obligativităţii vizelor pentru români. Costul: 84.000 de dolari. Pentru Ungaria şi Cehia a funcţionat. În cazul României, nu. Ba chiar Congresul American a coborât anul trecut, limita ratei de refuz la vize, necesară pentru programul VisaWaiver de la 10% la 3%, diminuând şansele românilor de a circula liber în SUA. În plus, rata refuzurilor a crescut din 2008 în 2009 cu peste un procent.

Cert este că 26.000 de români au primit vize temporare pentru SUA anul trecut, aceştia reprezentând 75% din solicitanţi. Iar numărul are toate şansele să crească, pentru că de la 1 aprilie procedura de solicitare a vizei pentru America este mai uşoară. Românii trebuie să completeze online un formular unic, tradus şi în limba română.

La ofertă, pe net

În timp ce Ministerul român de Externe face eforturi să-i consilieze pe români cum să completeze corect formularele pentru obţinerea vizei pentru SUA, internetul abundă în oferte care mai de care mai tentante: de „livrare" rapidă a unei vize contra cost. Un singur exemplu: pe site-ul de vânzări „okazii.ro", viza pentru America este „oferită" de un gălăţean, în doar 19 zile, pentru suma de 4.000 de euro. Plata se face la livrare, promite anunţul.

Mesajele de răspuns sunt numeroase, mai ales de la români, al căror dosar a fost respins de cinci, ba chiar opt ori. Desigur, este vorba de fraude. Ambasada SUA la Bucureşti atrage atenţia că astfel de oferte au fost pedepsite de poliţia română cu închisoarea.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite