Londra bate palma cu ploaia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Edilii londonezi vor să "înverzească" tot mai multe acoperişuri, în speranţa că apa de ploaie colectată va răcori şi va împrospăta aerul oraşului Clădirile "înverzite" par a fi

Edilii londonezi vor să "înverzească" tot mai multe acoperişuri, în speranţa că apa de ploaie colectată va răcori şi va împrospăta aerul oraşului

Clădirile "înverzite" par a fi una dintre soluţiile împotriva căldurii sufocante din oraşe, dar pot fi şi canale eficiente pentru drenarea precipitaţiilor.

Primarul Londrei, Boris Johnson, a anunţat că a găsit o nouă armă împotriva arşiţei şi a încălzirii globale. Grădinile suspendate şi "înverzirea" acoperişurilor care adăpostesc blocurile sau casele!

Johnson susţine că, dacă numărul acoperişurilor "verzi" va creşte în Londra, va fi absorbită din ce în ce mai multă apă de ploaie, care va împrospăta şi răcori aerul în perioadele în care seceta şi căldurile insuportabile pun stăpânire peste oraş.

Strategia primarului, scrie "The Guardian", este însoţită şi de recomandarea de a planta mai mulţi copaci, de a rentabiliza sistemele de canalizare şi de a monitoriza, în permanenţă, riscul reprezentat de inundaţii.

"Fiecare picătură de energie, drămuită!"

Edilii Londrei au declarat că intenţionează să adopte şi un plan de urgenţă, pus în practică în America, în special în Philadelphia, prin care persoanele care suferă de căldură, mai ales pensionarii, sunt urcate în autobuze cu aer condiţionat şi transportate în locuri răcoroase, cum ar fi bibliotecile, bisericile sau centrele comerciale.

"Să diminuăm emisiile de CO2, să luptăm cu toate armele pe care le avem la dispoziţie împotriva încălzirii globale şi să drămuim fiecare picătură de energie. Să fim cu un pas înaintea schimbărilor climatice, deoarece viaţa ne poate fi ameninţată de secetă sau de inundaţii, în cazul în care nu prevenim sau nu suntem pregătiţi pentru aceste fenomene extreme", a declarat Johnson.

El este convins că noua sa strategie va aduce Londrei numai beneficii, iar despre reducerea emisiilor de carbon, primarul a declarat că micşorarea taxelor este soluţia.

Grădini suspendate, şi în Shanghai

Un exemplu care l-ar fi putut inspira pe edilul londonez este planul de "înverzire" chinezesc.

Peste 95.000 de metri pătraţi din totalul acoperişurilor din Shanghai au fost acoperiţi cu vegetaţie în acest an.

Biroul de administrare a arhitecturii peisagistice din Shanghai a anunţat că anul acesta au fost cheltuiţi 710.000 de dolari pentru înverzirea acoperişurilor cu peluze şi arbuşti.

În programul de "înverzire" sunt incluse toate clădirile ale căror acoperişuri pot fi acoperite cu verdeaţă, prioritate având clădirile publice.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite