Lecţii de viaţă de la unii dintre cei mai bogaţi taţi din lume. Cum i-au învăţat Trump şi Buffett pe copiii lor să facă bani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Americanii au sărbătorit, în weekendul care abia a trecut, Ziua Tatălui, sărbătoare cu ocazia căreia jurnaliştii de la Daily Finance au vorbit cu fiii unor oameni extrem de bogaţi, precum Warren Buffett şi Donald Trump.

Peter Buffett, fiul Oracolului din Omaha, Warren Buffett, se consideră un bărbat norocos şi spune că educaţia primită de la părinţi este cea mai bună pe care o putea oferi cineva.

Warren Buffet este al treilea cel mai bogat om din lume, însă a decis să nu-şi înveţe copilul cum să facă avere în bani, ci în valori. „Ne-a vorbit despre finanţe, dar mai mult despre filosofia lui generală de viaţă. Spunea «Nu trebuie să te agiţi pentru orice. Când eşti gata să investeşti în ceva, fă-o». Şi avea dreptate. Scopul multora sunt banii, dar scopul tatălui meu este dreptatea", a spus fiul lui Warren Buffet.

Peter Buffet, care are 53 de ani, nu a primit bani de la tatăl său şi nu a jucat niciodată pe bursă. El este muzician şi scriitor şi a precizat că tatăl său i-a spus mereu cum ar fi bine să-şi trăiască un om viaţa. „Ceea ce admir cel mai mult la tatăl meu este autenticitatea lui. El este exact omul care spune că este, stilul lui de management arată cum trăieşte el. Tatăl meu îţi spune «Am încredere în tine», iar apoi te lasă să te descurci singur. Oamenii cred în mod eronat că noi, copiii de oameni bogaţi, primim teancuri de bani de la părinţii noştri", a încheiat Peter.

În schimb, Eric Trump, fiul celebrului Donald Trump, spune că a fost privilegiat în copilărie, dar acum are şi el ce să-l înveţe pe tatăl său. Eric are 27 de ani şi este cel mai mic fiu al lui Donald cu prima lui soţie, Ivana. Tânărul se laudă că în copilărie mergea foarte des la locul de muncă al tatălui său şi a învăţat încă de mic tainele afacerilor. Acesta îşi aminteşte că a luat parte la unele negocieri şi semnări de contracte, care au avut loc pe un teren de golf, dar şi că stătea în biroul tatălui său şi contruia un turn de lego, în timp ce Donald Trump punea bazele unui adevărat imperiu financiar. „Ambii părinţi mi-au fost modele în viaţă. Deşi eram privilegiaţi, călătoream mult şi prin mai toată lumea, am primit o educatie aleasă care ne-a pregătit întotdeauna pentru munca cea mai grea“, a spus Eric.

Fiul lui Donald Trump a mai mărturisit că tatăl său l-a influenţat enorm şi l-a ajutat să ajungă ceea ce este astăzi şi afirmă că vrea să continue moştenirea Trump, care pune accent pe clădiri şi construcţii. „Când eram mic lucram în fiecare vară la fermă sau în construcţii. Acum ne iubim munca şi lucrăm şi şapte zile din şapte. Familia noastră are o reputaţie care trebuie păstrată", a adăugat acesta.

Eric Trump a ţinut însă să precizeze că şi el îl învaţă diferite chestii pe tatăl său, precum folosirea internetului şi a reţelelor de socializare.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite