Iranul i-a eliberat pe cei doi jurnalişti germani arestaţi în octombrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Iranul a eliberat doi jurnalişti germani, Marcus Hellwig şi Jens Koch, arestaţi în luna octombrie, însă pedeapsa a fost comutată în plata unei amenzi de 500 de milioane de riali (circa 50.000 de dolari), potrivit BBC News.

"După anchetă şi şedinţele de judecată (...), cei doi acuzaţi au fost condamnaţi la câte 20 de luni de închisoare pentru delicte împotriva securităţii naţionale", se arată într-un comunicat al Ministerului Justiţiei, citat de ISNA.

"Această pedeapsă a fost însă comutată pentru cei doi acuzaţi, care trebuie să plătească amenzi de 500 de milioane de riali", adaugă comunicatul oficial.

Cei doi germani, care lucrează pentru ziarul Bild,  au fost arestaţi în octombrie la Tabriz, după ce discutaseră cu fiul şi avocatul lui Sakineh Mohammadi-Astiani, o femeie condamnată la moarte prin lapidare pentru adulter.

Ei au fost găsiţi vinovaţi de acte împotriva securităţii naţionale a Iranului.

Ziariştii străini trebuie să obţină o autorizaţie specială din partea Ministerului Culturii pentru a putea lucra în Iran. Autorităţile de la Teheran au anunţat că cei doi au intrat ilegal în ţară, cu vize turistice, şi că nu au obţinut acreditare ca jurnalişti.

Germania a cerut în repetate rânduri eliberarea celor doi.

În lume



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite