Iranul este presat de SUA să coopereze cu Occidentul în dosarul nuclear

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un oficial din cadrul administraţiei americane a presat duminică Iranul să "coopereze" cu Occidentul pe tema dosarului său nuclear, în contextul în care Teheranul a lansat în această dimineaţă un exerciţiu militar aerian de amploare, destinat protejării instalaţiilor sale nucleare împotriva oricărui tip de atac.

"Am prefera ca regimul iranian să fructifice opţiunea de cooperare", a declarat Ellen Taucher, subsecretar de stat american pentru controlul armamentelor şi securitatea internaţională, citată de France Presse.

Iranienii "au solicitat să coopereze cu SUA, ceea ce au şi obţinut. Iar acum ce vor ei să facă, vor să ne accepte oferta sau vor să recurgă la alte scuze puţin convingătoare pentru a ne fenta?", a întrebat dna Taucher.

"Dacă încercările de convingere nu funcţionează, următoarea etapă o reprezintă exercitarea presiunii", a subliniat responsabila americană, lăsând de înţeles că actorii internaţionali ar putea adopta noi sancţiuni economice împotriva Iranului.

Vorbind în cadrul forumului asupra securităţii internaţionale desfăşurat în acest weekend la Halifax, în Canada, Ellen Taucher a afirmat că ambiţiile nucleare iraniene continuă să îi îngrijoreze "puternic" pe americani.

"Însă nu consider că acţiuni militare împotriva Iranului sunt avute în vedere la momentul actual", a adăugat ea, potrivit Agerpres.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite