India, sub ameninţarea extremelor

Fundamentalismul musulman a fost alimentat de extremismul hindus.Istoricul indian Ramachandra Guha dezvăluie într-o amplă analiză, cauzele care au dus la ascensiunea extremismului religios în India.  

În octombrie 1947, la numai şase săptămâni de când India şi Pakistanul îşi câştigaseră independenţa de la britanici, premierul indian Jawaharlal Nehru adresa o remarcabilă scrisoare liderilor  tuturor provinciilor ţării.

Nehru sublinia atunci că, în ciuda creării unei patrii a musulmanilor în Pakistan, în India rămânea încă  “o minoritate musulmană într-atât de numeroasă, încât nu poate pleca niciunde în altă parte, chiar dacă ar dori-o. Este un fapt care nu poate fi ignorat.

Oricare ar fi provocările venite dinspre Pakistan sau umilinţele şi ororile la care îi supune pe non-musulmani, noi trebuie să ne purtăm de o manieră civilizată cu această minoritate. Trebuie să-i oferim securitate şi drepturi, ca într-un stat democratic”. Aceste cuvinte ar trebui acum recitite cu luareaminte.

Musulmanii, “ţap ispăşitor”?

Pe termen scurt, una dintre consecinţele  atacului de la Mumbai a fost escaladarea ostilităţii dintre India şi Pakistan. Şi, cum se întâmplă întotdeauna când relaţiile dintre aceste două ţări se deteriorează, hinduşii de dreapta au început să-i transforme în ţapi ispăşitori pe musulmanii care trăiesc în India. Speculează asupra eventualului ajutor primit de atacatori de la coreligionarii indieni şi pretind  jurăminte de loialitate de la clericii musulmani şi liderii lor politici.

Ascensiunea extremei hinduse

Scrisoarea lui Nehru din 1947 a fost răspunsul dat mişcării militanţilor hinduşi care cereau măsuri împotriva milioanelor de musulmani rămaşi în India. Trei luni mai târziu, Mahatma Gandhi, părintele naţiunii indiene şi mentorul lui Nehru, a fost ucis de un hindus fanatic.

Crima a pătat imaginea mişcării religioase, care s-a retras pentru o vreme în umbră. Unde a rămas până în anii 1970, când printr-o conjunctură favorabilă, a reuşit să revină şi să ocupe centrul scenei politice indiene.

Dacă primul act al tragediei trăite de musulmanii indieni a fost împărţirea comunităţii între Pakistan şi India, al doilea a fost trecerea lor sub patronajul influentului Partid al Congresului, religios şi reacţionar.

Erorile familiei Gandhi

Nehru a încercat să păstreze distanţa faţă de liderii religioşi, fie ei hinduşi sau  musulmani. Cu toate acestea, sub conducerea fiicei lui, Indira Gandhi, Partidul Congresului a început să curteze comunitatea musulmană conservatoare. În schimbul voturilor acesteia, guvernul a sporit gradul de libertate religioasă în şcoli şi licee.

În 1985, Curtea Supremă indiană a încercat să introducă în codul civil abolirea poligamiei şi drepturi religioase egale pentru toate femeile, inclusiv abolirea dreptului de proprietate a taţilor şi soţilor asupra lor. Premierul de la acea vreme, Rajiv Gandhi, sfătuit de clericii musulmani,  a influenţat votul din Parlament pentru a respinge demersul Curţii. După ce văduva lui Rajiv, Sonia Gandhi, a devenit lider al Partidului Congresului în 1998, formaţiunea a continuat să finanţeze instituţiile religioase musulmane în loc să încurajeze integrarea lor în lumea modernă.

Epurarea religioasă

Din anii 1980, Partidul Congresului a fost concurat de Partidul Bharatiya Janata (BJ). Acesta a urmărit de la început să facă din India o naţiune hindusă, folosindu-se de tradiţiile religioase şi de prejudecăţile comunităţii dominante.

În final, BJ a reuşit să câştige puterea. Dar angajamentul acestui partid de a respecta ideile seculare din Constituţia indiană a fost rapid încălcat. Pentru membrii şi simpatizanţii formaţiunii, numai indienii de religie hindusă puteau fi consideraţi cetăţeni de mâna întâi. Ceilalţi, Parsi, puteau fi toleraţi, creştinii nu erau de încredere, iar musulmanii erau detestabili.

Aşa a început o operaţiune de intoxicare bazată pe minciuni sau adevăruri spuse pe jumătate. De exemplu: musulmanii nasc mulţi copii şi în curând vor fi mai mulţi ca hinduşii. Au urmat acţiunile violente în diferite regiuni, cum ar fi  cele de la Bhagalpur în 1989, Mumbai în 1992 sau Gujarat în 2002; în toate cazurile, victimele fiind musulmane.

Ascensiunea BJ se datorează, în parte, eşecului Partidului Congresului, dar şi evoluţiilor din Pakistan. Pe măsură ce influenţa fundamentalismului islamic creşte în societatea pakistaneză, creşte şi audienţa sa în India, ca răspuns la acţiunile hinduşilor extremişti. Aşa a fost posibilă expulzarea într-un singur an (1989-1990) a 200.000 de hinduşi din Kaşmir de către jihadişti antrenaţi în Pakistan. Acţiunea a atras atacuri asupra musulmanilor, în alte regiuni ale Indiei.

Există 150 de milioane de musulmani în India, dar au proeminenţă doar la Bollywood. Mai mulţi regizori şi compozitori, precum şi câteva staruri ale ecranului sunt musulmani. În schimb, nu sunt aproape deloc reprezentaţi în alte profesii - puţini sunt avocaţii de vârf, judecătorii, medicii şi profesorii indieni musulmani.

Cine sunt musulmanii indieni

Departe de a fi o minoritate privilegiată, cum au denunţat liderii BJ, comunitatea musulmană e majoritar formată din fermieri săraci, muncitori, meşteşugari şi mici comercianţi. Doar faptul că autorităţile nu au reuşit să oprească pogromul i-a determinat pe unii dintre aceştia să se alăture grupurilor fundamentaliste.

Deocamdată numărul acestora nu e mare. Şi e contrabalansat de alte tendinţe, cum ar fi dorinţa tot mai mare a tinerilor de a accede la educaţie, de a învăţa engleza, de a se specializa în informatică. Chiar şi în frământata vale a Kaşmirului, un sondaj a scos la iveală faptul că personajul cel mai popular în rândul musulmanilor este hindusul N.R. Narayana Murthy, fondatorul celei mai mari companii indiene de software, şi nu fondatorul Al Qaida.

„Căraţi-vă în Pakistan!“

Partidul Bharatiya Janata are şi câţiva aliaţi. Sunt grupări extremiste, cum ar fi Bajrang Dal sau Vishwa Hindu Parishad (VHP), aflate mereu în fruntea acţiunilor religioase violente, din 1980 încoace.

Patrulând pe străzile oraşelor indiene, membrii acestor grupuri le strigă musulmanilor “Pakistan or Kabristan!” (Fugiţi în Pakistan sau vă trimitem noi direct în mormânt!). Între timp, ideologii lor din presă - unii absolvenţi ai unor universităţi britanice de prestigiu, le găsesc scuze afirmând că musulmanii sunt natural violenţi şi lipsiţi de patriotism.