India: O navă în care se aflau marinari români a fost interceptată pentru transport de arme

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O navă la bordul căreia se află şi marinari români, a fost interceptată vineri de autorităţile indiene şi va fi transferată la Calcutta pentru investigaţii, după ce s-a constat că aceasta transporta armament către portul pakistanez Karachi, relatează agenţia IANS, citată de site-ul Thaindian.com.

UPDATE 17.00  Ambasada României la New Delhi nu a primit o solicitare de asistenţă în legătură cu nava la bordul căreia s-ar afla şi marinari români, interceptată vineri de autorităţile indiene, după ce s-ar fi constat că aceasta transporta armament către portul pakistanez Karachi.

"Ambasada României la New Delhi nu a primit până în acest moment o solicitare de asistenţă pe acest subiect. Ambasada este în contact cu autorităţile indiene şi va acţiona cu promptitudine în limita competenţelor", a informat MAE.

Nava a fost interceptată la Hooghly, în India, şi va fi ancorată la Calcutta pentru a fi investigată, a anunţat poliţia sâmbătă.

Ministerele Apărării, de Externe şi de Interne au fost informate în legătură cu această navă, care transportă lansatoare de rachetă, fumigene şi arme antiaeriene, a anunţat comandantul Pazei de coastă.

Nava Aegean Glory a fost încărcată în portul Monrovia, din Liberia, potrivit documentelor prezentate de căpitan personalului de securitate.

Nava a ancorat în portul Cox Bazar în Chittagong, din Bangladesh, pentru a încărca maşini înainte de a ajunge în India. Următorul port de destinaţie al navei era Karachi.

Căpitanul navei este de origine greacă, în timp ce ceilalţi 19 membri ai echipajului provin din România, Ucraina şi Grecia, potrivit oficialilor.

Nava, care urma să debarce o parte din încărcătură la Calcutta, a ancorat la Sandhead, în Golful Bengal, vineri după-amiază. Ulterior, aceasta a ajuns în insulele Sagar, unde un ofiţer a abordat nava pentru a o ghida. Când pilotul l-a întrebat însă pe căpitan despre natura încărcăturii, acesta a afirmat că în afară de maşini, nava transportă echipament militar cu gradul unu de explozibilitate.

"Ofiţerii de securitate din port şi cei vamali, alături de personal din Marină şi Paza de Coastă au verificat nava şi au constatat că aceasta transporta materiale explozibile cum ar fi lansatoare de rachete, fumigene şi arme antiaeriene, în afară de alte arme sofisticate şi muniţie, deşi nu avea autorizaţiile necesare pentru un astfel de transport", a declarat un oficial din cadrul Pazei de coastă. Personalul de securitate a declarat că echipajul navei a făcut declaraţii contradictorii.

"S-a stabilit ca nava să fie andocată la Calcutta, unde personalul de securitate o va verifica. Ministerele Apărării şi de Interne au fost anunţate", a declarat un oficial.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite