Iarna 2008-2009 va fi sau nu catastrofală?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

"Almanahul fermierului", publicaţie americană de prestigiu, recunoscută pentru exactitatea cu care anunţă fenomenele meteorologice, a "prezis" că iarna acestui an va fi "catastrofal de

"Almanahul fermierului", publicaţie americană de prestigiu, recunoscută pentru exactitatea cu care anunţă fenomenele meteorologice, a "prezis" că iarna acestui an va fi "catastrofal de friguroasă", informează "Fox News".

Timp de 192 de ani, "Almanahul fermierului" nu s-a înşelat niciodată în predicţiile sale, creându-şi astfel o bună reputaţie din a face precizări meteo cu cel puţin doi ani în avans. Astfel, în paginile sale, publicaţia dezvăluie că, în iarna ce se apropie, toată America se va confrunta cu temperaturi mult sub media obişnuită.

Meteorologii contestă publicaţia americană

Editorul-şef al publicaţiei, Peter Geiger, a declarat într-un interviu că foarte mulţi oameni vor suferi din cauza frigului şi că iarna 2008-2009 va fi "catastrofală". Meteorologul almanahului, Caleb Weaherbee, a întărit afirmaţia şefului său, spunând că el poate să prevadă schimbările climatice studiind poziţia planetelor.

Oamenii de ştiinţă sunt sceptici însă şi susţin că astfel de predicţii nu pot fi făcute cu mai mult de o săptămână înainte de producerea fenomenelor meteo respective.

Părerea specialiştilor este chiar contrară afirmaţiilor făcute de publicaţia americană. Din punctul lor de vedere, iarna 2008-2009 va fi chiar mai caldă decât în mod obişnuit!

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite