Hitler a fost urmărit îndeaproape de un spion MI6

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Serviciul Secret de Informaţii (SIS) britanic, cunoscut ca MI6, a obţinut informaţii vitale în anii cruiciali ai celui de al doilea război mondial de la un spion care a operat foarte aproape de centrul de comandă al lui Hitler, potrivit celor mai noi documente, scrie The Times în ediţia online.

Agentul secret cu numele de cod "Knopf" a furnizat informaţii despre planurile lui Hitler în Marea Mediterană şi pe frontul din Est, despre sănătatea feldmareşalului Erwin Rommel şi chiar despre locaţia “Wolf’s Lair” (Bârlogul Lupului), cartierul centrat secret al Führer-ului în Prusia de Est.

Paul Winter, istoricul de la Cambridge care l-a descoperit pe agentul Knopf, demonstrează rolul pe care MI6 l-a avut în obţinerea unor informaţii valoroase de la o reţea de agenţi infiltraţi în rândurile de sus ale celui de-al treilea Reich.

Potrivit documentelor descoperite în Arhivele Churchill din Cambridge, Knopf şi subagenţii lui au alertat servicile de informaţii britanice despre planurile de invadare a Maltei în 1942, transmiţând intenţiile lui Hitler în Africa de Nord, şi au arătat obsesia pe care o avea Hitler în legătură cu capturarea Stalingradului, pe frontul din Est.

Knopf  raporta că Führer-ul era "hotărât să captureze Stalingradul cu orice preţ". Asaltul eşuat al lui Hitler asupra oraşului rusesc, care a condus la distrugerea Armatei a 6-a germană, a fost văzut ca un punct de cotitură în război.

Despre idenditatea agentului Knopf  nu se cunoaşte nimic, însă documentele arată că acesta  fost iniţial recrutat şi a lucrat pentru serviciile secrete poloneze. În 1940, guvernul polonez, aflat în exil, a fost de acord să pună la dispoziţia MI6 o parte dintre agenţii săi de top.

Arhivele MI6 rămân închise, iar identitatea reală a agent Knopf nu poate fi cunoscută, însă documentelor nou-descoperite indică faptul că a fost un spion care a avut acces la informaţii militare de calitate, chiar din Înaltul Comandament German.

"Descoperirea agentului Knopf şi ale colegilor săi spioni arată, pentru prima dată, că serviciul de informaţii al Marii Britanii a câştigat o intrare unică în operaţiunile şi gândirea strategică a Germaniei în fazele cele mai critice ale războiului.  Noi niciodată nu vom putea cunoaşte identitatea lor adevărată sau soarta lor, dar îndrăzneala şi curajul sunt dincolo de orice îndoială", a afirmat profesorul Paul Winter.

Ofiţerul responsabil cu asigurarea legăturii dintre polonezi şi MI6 a fost comandantul Wilfred “Biffy” Dunderdale, fostul şef al staţiei MI6 de la Paris. Atât Dunderdale, cât şi MI6, erau încântaţi de informaţiile care veneau în Whitehall (sediul guvernului britanic), prin intermediul serviciului secret polonez.

Într-o evaluare scrisă în aprilie 1943 pentru Alan Brooke (ministrul de Externe şi comandantul suprem al armatei britanice), se nota că "prognoza lui Knopf trasa foarte bine campania pe care armata germană urma să o desfăşoare în vară în Rusia. Multe dintre rapoartele sale au fost clare şi au demonstrat cu o precizie de detaliu, care excludea posibilitatea ca el să se bazeze pe intuiţie".

Times mai scrie că rapoartele lui Knopf  erau citite de către premierul britanic Winston Churchill şi se pare că ar fi contat în strategia acestuia de război.

Între februarie 1942 şi februarie 1943, Knopf a furnizat cel puţin 10 rapoarte separate despre strategia Germaniei şi operaţiunile pe frontul din est, inclusiv ofensiva împotriva Uniunii Sovietice şi "gruparea armatelor".

Spionul a identificat de asemenea locaţia Wolfsschanze, sau Wolf's Lair (Bârlogul Lupului), comandamentul militar al lui Hitler pe frontul din est. În perioada premergătoare operaţiunii Barbarosa (invadarea Uniunii Sovietice), Hitler a construit o vizuină într-o pădure din Prusia de Est, unde a petrecut mai multe luni în perioada 1941 - noiembrie 1944.

Nu se cunoaşte dacă informaţiile obţinute de Knopf au ajuns şi la Moscova, chiar dacă Churchill şi Stalin erau de acceaşi parte împotriva Germaniei naziste.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite