Gaddafi şi-a făcut operaţii estetice pentru a fi mai tânăr

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un celebru chirurg estetician din Brazilia, Liacyr Ribeiro, a dezvăluit că l-a operat pe liderul libian Muammar Gaddafi pentru a-l face să arate mai tânăr. Acest lucru s-a întâmplat în urmă cu 16 ani, în buncărul lui Gaddafi din Tripoli.

Chirurgul a povestit, pentru revista Epoca, faptul că liderul libian "a cerut o operaţie care să nu poată fi sesizată", deoarece "este la putere de mulţi ani şi că nu vrea ca tinerii să îl vadă ca pe un bătrân". Ribeiro susţine că nu i-a solicitat un onorariu pentru serviciile sale lui Gaddafi, dar a primit de la acesta un plic plin cu dolari şi franci francezi.

"Voiam să las faţa lui Gaddafi netedă în 1995", a explicat medicul. El a adăugat că a fost contactat în 1994, pe când se afla la un congres al chirurgilor plasticieni la Tripoli, de ministrul libian al Sănătăţii din perioada respectivă, Mohamed Zaid.

Pentru intervenţia chirurgicală, Liacyr Ribeiro s-a întors în Libia, în 1995, împreună cu colegul său Fabio Nacach, specialist în implant de păr.

Chirurgii au extras grăsime din abdomenul colonelului şi i-au injectat-o în ridurile de pe pomeţi. Aspectul pleoapelor a fost ameliorat şi o cicatrice pe partea dreaptă a frunţii a fost ştearsă.

"Deşi binecrescut şi inteligent, Gaddafi mi s-a părut introvertit, timid şi rece", a spus chirurgul. Acesta a mărturisit că s-a decis să dezvăluie acest secret "pentru a contribui la înţelegerea acestui personaj al istoriei în jurul căruia există multe speculaţii şi puţine informaţii".

Liacyr Ribeiro a fost preşedintele Societăţii braziliene de chirurgie plastică şi este considerat părintele chirurgiei plastice estetice. Potrivit blogosferei italiene, el l-a operat şi pe premierul Silvio Berlusconi.

Acum Ribeiro are 70 de ani şi lucrează în două clinici din Rio de Janeiro, transmite Mediafax.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite