Gaddafi avertizează UE: "Orice atingere a Libiei va avea repercusiuni"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conducătorul libian Muammar Gaddafi, care încearcă de trei săptămâni să pună capăt rebeliunii în ţara sa, a avertizat Uniunea Europeană împotriva oricărei "atingeri" aduse Libiei, informează agenţia oficială Jana, citată de Agerpres.

"Orice atingere la securitatea şi stabilitatea Libiei va avea în mod obligatoriu repercusiuni asupra securităţii în Africa de Nord, regiunea Mării Mediterane şi Europa", i-a spus Gaddafi şefului guvernului grec.

"Grecia este o ţară prietenă Libiei şi poate transmite acest sfat ţărilor din Uniunea Europeană", a adăugat el.

Acest apel precede o reuniune a guvernelor occidentale, care urmează să se consulte în zilele de 10 şi 11 martie la Bruxelles în cadrul NATO şi al UE asupra poziţiei pe care trebuie să o adopte faţă de criza din Libia, încercând să faciliteze îndepărtarea lui Muammar Gaddafi fără să încalce legislaţia internaţională şi fără să destabilizeze regiunea.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite