G20 se angajează să relanseze economia mondială

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liderii ţărilor industralizate şi emergente reuniţi la Washington au promis lansarea unor reforme a sistemului financiar internaţional. “Acţiuni imediate” vor fi puse în practică pentru a

Liderii ţărilor industralizate şi emergente reuniţi la Washington au promis lansarea unor reforme a sistemului financiar internaţional. “Acţiuni imediate” vor fi puse în practică pentru a împiedica economia să intre într-o recesiune prelungită.

“Vom continua să lucrăm împreună pentru rezolvarea crizei şi pentru reformarea sistemului financiar”, au declarat la unison şefii de stat şi de guvern ai ţărilor industralizate şi emergente, la sfârşitul summit-ului din capitala SUA.

“Nu putem găsi o soluţie doar într-o singură reuniune”, a precizat însă, la conferinţa de închidere, preşedintele american în funcţiune, G.W. Bush.

S-a convenit astfel ca viitorul summit să se desfăşoare în aprilie, la Londra, la care să participe şi preşedintele ales al SUA, Barack Obama, a treia reuniune G20 urmând să aibă loc în Italia, în luna iulie.

Comunicatul comun dat publicităţii la Washington consemnează propunerea (avansată de premierul britanic, Gordon Brown) înfiinţării unui colegiu de supervizori bancari care să supravegheze băncile foarte mari, al căror faliment ar avea repercusiuni în lanţ asupra sistemului financiar mondial.

La fel, comunicatul menţionează intenţia de a se păstra încrederea în piaţa liberă, precum şi respingerea oricărui principiu de protecţionism.

FMI obţine un rol sporit

Fondul Monetar Internaţional, pe care Franţa îl vedea în rolul de “jandarm”, este chemat acum să acorde o mai mare importanţă dimensiunii financiare în studiile sale macroeconomice şi să anticipeze potenţialele tensiuni, pentru “a juca un rol-cheie în tratarea crizelor financiare viitoare”.

Pentru a face acest lucru, G20 a cerut FMI să îşi intensifice cooperarea cu un Forum de Stabilitate Financiară (FSF) “extins”.

Creat după criza asiatică din 1997, FSF va trebui să se extindă rapid cu reprezentanţii ţărilor emergente (BRIC – Brazilia, Rusia, India şi China) şi cu cei ai ţărilor în curs de dezvoltare.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite