Francezii au gătit două zile la soare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un cuptor cu ultraviolete poate fi achiziţionat cu numai 175 de euro Festivalul organizat de ecologişti a prilejuit experienţe culinare inedite. Fără butelii, fără aragaze, francezii au

Un cuptor cu ultraviolete poate fi achiziţionat cu numai 175 de euro

Festivalul organizat de ecologişti a prilejuit experienţe culinare inedite. Fără butelii, fără aragaze, francezii au gătit, pentru prima dată, folosind doar căldura soarelui.

În plină ascensiune a preţului la energie, organizaţia franceză Bolivia Inti-Sud Soleil a ales să prezinte, în cadrul unui festival desfăşurat pe parcursul zilelor de joi şi vineri, alternativa economică pentru gătit.

O parte din cei 2.300 de membri ai organizaţiei au expus cuptoare solare cu ajutorul cărora au gătit, pe loc, câteva preparate culinare degustate de vizitatori.

Consum de energie zero

"Până acum s-a vorbit foarte mult de necesitatea eficienţei energetice în ceea ce priveşte locuinţele. Cred, însă, că trebuie să vorbim, în egală măsură, şi despre eficienţa energetică în bucătărie, un subiect căruia nu i s-a acordat importanţa cuvenită", a declarat preşedintele organizaţiei Bolivia Inti-Sud Soleil, Vincent Dulong, citat de Reuters.

În opinia acestuia, cuptoarele solare vor fi din ce în ce mai mult utilizate, mai ales în condiţiile creşterii preţului la energia tradiţională. "Temperatura în acest cuptor ajunge până la 160 de grade Celsius şi energia este 100% gratuită", a adăugat Dulong.

Pe de altă parte, organizatorii au recunoscut şi dezavantajele "bucătăriei ecologice". Astfel, cuptoarele solare nu pot fi folosite decât în anumite perioade ale anului şi numai în zilele cu vreme frumoasă. De asemenea, timpul de aşteptare pentru prepararea unui produs culinar este de două ori mai mare decât atunci când se găteşte într-un cuptor tradiţional. Pentru organizaţie, promovarea cuptoarelor de gătit solare este un obiectiv asumat încă din 2005. Un an mai târziu, Bolivia Inti-Sud Soleil a distribuit 3.600 de astfel de maşini de gătit în Bolivia, Chile şi Peru, de care au beneficiat 25.000 de persoane.

500 de cuptoare în Franţa

Ultima iniţiativă a francezilor vizează ţările din Africa, unde folosirea cuptoarelor solare ar duce la salvarea pădurilor, sacrificate în prezent pentru lemne de foc.

În Franţa există, de asemenea, 500 de persoane care utilizează aceste cuptoare pentru a economisi energia. Pentru achiziţionarea unei astfel de maşini de gătit este nevoie 175 de euro.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite