Explozivul pact nuclear SUA-India

America scoate India din ilegalitatea nucleară pentru a o folosi împotriva Chinei. New Delhi ezită. Graţie americanilor, indienii pot de-acum importa combustibili nucleari, oficial pentru o utilizare civilă, deşi nu au semnat tratatul de nonproliferare. O mare afacere, dar riscantă.

Cu 298 voturi la 117 în Cameră şi 86 la 13 în Senat, congresmenii americani au votat – cu câteva minute înaintea aprobării marii cauţiuni bancare - acordul nuclear la care preşedintele George W. Bush şi premierul Manmohan Singh lucrează din 2005. În timpul Războiului Rece, India nealiniată - dar simpatetică Uniunii Sovietice - era percepută la Casa Albă ca o piatră în pantof.

Nici administraţiile Clinton nu s-au arătat prea interesate de revoluţia începută la New Delhi după 1990, prin trecerea de la o formă de socialism la una de liberalism şi prin abandonarea taberei ruseşti pentru o cât mai largă deschidere internaţională. Mai vizionar, preşedintele George W. Bush a dorit să facă dintr-un amplu parteneriat strategic cu India o glorioasă moştenire a mandatelor sale – marcate de prea multe crize lăsate nerezolvate; chit că ar putea crea una nouă.

Parteneriatul cu cea mai populată democraţie a lumii – la care participă şi a doua comunitate musulmană naţională (peste 120 de milioane) - este tentant pentru întreg Occidentul. În plus, este vorba de viitoarea a treia putere economică mondială, aflată deja în plin avânt militar şi spaţial.

De aceea interesul pentru India este distribuit în toată lumea – din Emirate în Brazilia sau Africa de Sud. La fel de tentate sunt Rusia ori China - vecina cu complementarităţi economice mai importante decât adversităţile regionale. Politicienii de la New Delhi au diplomaţia necesară pentru a jongla cu toate aceste interese străine, în folosul independenţei, asigurate de statutul de mare putere.

Cursă politică

Testele nucleare indiene, din 1974 şi 1998, şi nesemnarea Tratatului de Non-Proliferare (TNP) au calificat India drept o putere nucleară ilegală, precum Pakistanul sau Coreea de Nord - cărora le este interzis accesul la tehnologii şi combustibili nucleari de pe piaţa oficială. În trei ani, SUA au reuşit să mute India din afara TNP undeva deasupra TNP. Cu ajutor american, cei 45 de membri ai Grupului Furnizorilor Nucleari au acceptat, în septembrie, excepţia indiană – nici măcar China sau Pakistanul nu s-au opus, fiecare din raţiuni proprii.

Argumentul american a fost că India va pune astfel sub supravegherea Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) toate cele 14 uzine nucleare civile. Criticii - inclusiv americani - arată spre cele opt reactoare militare şi sugerează că New Delhi ar putea să deturneze spre armată o parte din combustibilul achiziţionat pentru scopuri civile. Şi chiar dacă nu ar face-o, îşi poate folosi mai mult din propriul combustibil pentru arsenalul atomic. Mai ales că este neclar ce se va întâmpla cu acordul dacă India mai efectuează un test nuclear.

Oricum, efectul imediat este o accelerare a cursei nucleare din Asia. Mai rău, dacă Libia îndeamnă Iranul să renunţe la înarmarea nucleară pentru afaceri cu petrol şi gaze, Teheranul poate reclama acum dubla măsură cu care măsoară Washingtonul pericolul proliferării în lume.

Lobby ameri-indian

Cu tot evidentul câştig al Indiei, şi premierul Singh a avut de furcă în Parlamentul indian, cu stânga marxistă asociată la guvernare, care vede în orice apropiere de SUA pericolul alinierii, şi chiar cu partidele musulmane.

Dacă la New Delhi s-au perindat oficiali americani pentru susţinerea acordului, la Washington au lucrat două tipuri de lobby local. Pe de-o parte, afluenta şi influenta comunitate a indienilor din SUA, pe de alta, negustorii de arme şi tehnologii nucleare. Boeing şi Lockheed Martin speră ca darul politic american să se întoarcă sub forma comenzilor de avioane de luptă pentru care India are pregătite 10 md USD.

Cea mai mare afacere o fac însă furnizorii reactoarelor nucleare. Economia emergentă a Indiei suferă deja de insuficienţă energetică, iar susţinerea creşterii anuale de 8% cere tot mai multă electricitate. De aceea, New Delhi intenţionează să construiască în următorii 25 de ani centrale energo-nucleare în valoare de peste 125 md USD.

Americanii sunt înscrişi în competiţie cu GE, Thorium Power şi Westinghouse – acum divizie a japonezilor de la Toshiba, rivala Hitachi. La rând stau europenii, cu Areva şi EdF, şi ruşii de la Rosatom - de altfel, semnarea de către americani a acordului a fost impulsionată şi de reactorul de 1.000 MW pe care ruşii, vechii aliaţi ai indienilor, îl construiesc deja în India, în avans la alte cinci-şase.

Cuplu cu năbădăi

Dincolo de beneficiile materiale, oricum împărţite cu alţii, SUA vizează să ancoreze noua “superputere a secolului 21” în “tabăra democraţiilor” şi chiar să o facă parteneră a unui NATO global. Altfel zis, o contrapondere, democratică, a Chinei, în regiunea Asiei. New Delhi îşi vede însă mai nuanţat relaţia cu Beijingul.

Vechile conflicte de la frontiera himalayană – unde chinezii încă revendică zeci de mii de kmp din statele indiene Sikkim şi Arunchal Pradesh, obiectul războiului din 1962 – rămân în discuţie.

Mai mult, sunt extinse acum de creşterea influenţei chineze în Oceanul Indian, prin porturile construite pe coastele Pakistanului şi Myanmarului sau prin recent descoperita bază de submarine din Insula Hainan – în joc sunt traseele energetice dintre Orientul Mijlociu şi Asia de Est. La fel, China a susţinut mereu – militar, posibil şi nuclear – Pakistanul, în contra Indiei.

Totuşi, cele două mega-economii emergente asiatice au profiluri ca şi complementare: China este atelierul, iar India – laboratorul lumii. Ambele fac eforturi de a rupe afaceri de la gura vecinei. Până atunci, schimburile sino-indiene au ajuns la 40 md USD în 2007, China urmând să devanseze SUA ca primul partener comercial al Indiei – e drept, cu un deficit indian de 10 md. Iar dincolo de provocatoarele incursiuni chineze în teritoriul indian, New Delhi şi Beijing au lansat spectaculoase exerciţii militare comune, destinate creşterii încrederii. Deocamdată, ambele preferă să nu-şi consume energia în conflicte.

La alt nivel, după secolele de dominaţie colonială, India ezită să intre în vreun aliniament internaţional, fie şi de felul SUA-Japonia-Coreea de Sud-Australia. Mai mult decât atât, nu doreşte să-şi pună China împotrivă doar de dragul intereselor globale ale SUA – cel mult, pentru propriile interese, din Asia Centrală sau Africa, unde chinezii au reuşite mai mari, spre paguba şi frustrarea indienilor. 

Proliferare asiatică

Imediat după acordul cu New Delhi, adversarul său regional, Islamabadul a solicitat Washingtonului aceeaşi politică nucleară. SUA au clarificat însă că, deşi este un aliat strategic în lupta împotriva terorismului şi un important beneficiar al ajutoarelor militare americane, Pakistanul nu poate fi tratat ca un actor nuclear responsabil, precum India, din cauza deficitului de democraţie şi a vechilor acţiuni de transfer ilegal a tehnologiilor nucleare către state ca Libia, Iran sau Coreea de Nord. Pakistanul a intrat în clubul puterilor nucleare în 1998, după al doilea test nuclear al Indiei, şi, nici el, nu a semnat TNP.

Contacte tot mai intense între oficiali din Coreea de Nord şi Myanmar trezesc suspiciunea că cele două dictaturi asiatice tratează nu doar un schimb de arme contra hrană, ci şi un transfer de tehnologii nucleare. Regimul militar de la Yangon ar putea dori arme atomice pentru prestigiu internaţional şi descurajare strategică.

Dacă India şi China îi oferă sprijin politic internaţional contra hidrocarburi, Rusia a promis regimului militar burmez un centru nuclear ştiinţific şi un reactor atomic de 10 MW – puse sub umbrela AIEA şi a TNP. Yangonul trimite deja sute de militari la Moscova pentru specializare în domeniul nuclear. Toate activităţile de training sunt o condiţie esenţială pentru un program de înarmare nucleară în afara centrelor supravegheate interna-ţional.