Două persoane au murit după ce un avion s-a prăbuşit într-o râpă din insula Kefalonia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Două cadavre au fost găsite într-o râpă din insula Kefalonia, în Marea Ioniană, în apropierea resturilor unui avion israelian cu un singur motor, dat dispărut în cursul zilei de marţi, informează AFP. Descoperirea a fost făcută de un elicopter al armatei gerceşti.

Autorităţile elene au trimis la faţa locului o echipă de intervenţie pentru a ridica trupurile neînsufleţite ale celor doi pasageri, un bărbat şi o femeie, şi a examina resturile avionului monomotor, a precizat sursa citată.

Aparatul de zbor a părăsit Israelul marţi, cu două persoane la bord, şi a zburat până în insulele Dodecanese, iar ulterior s-a îndreptat spre insula ioniană Zante, unde a aterizat din cauza unor probleme tehnice, informează Agerpres.

Monomotorul a plecat apoi din nou la 16.45 GMT spre insula Corfu şi a trimis un semnal SOS un sfert de oră mai târziu, în timp ce survola insula Kefalonia.

Ministerul Apărării a trimis un avion C-130 şi un elicopter Super Puma în regiune, unde suflau vânturi puternice, împiedicând trimiterea unei misiuni de salvare.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite