Conflict ruso-american la Naţiunile Unite
0Rusia respinge posibilitatea ca experţi NATO să viziteze bazele sale militare, de unde se pot lansa rachete. Cere, în schimb să i se permită să-şi trimită propriii experţi în bazele
Rusia respinge posibilitatea ca experţi NATO să viziteze bazele sale militare, de unde se pot lansa rachete. Cere, în schimb să i se permită să-şi trimită propriii experţi în bazele americane din centrul Europei.
Moscova nu vrea reciprocitate
Republica Cehă şi Polonia au respins recent cererea ruşilor de a trimite experţi care să staţioneze permanent la bazele militare americane din aceste ţări. Varşovia şi Praga au anunţat că un astfel de gest ar putea avea loc doar pe baza unei reciprocităţi. Războiul diplomatic ruso-american a continuat şi la sesiunea Adunării Generale a ONU. Ministrul de Externe rus Serghei Lavrov a atacat politica americană ce susţine un mediu de securitate unipolar.
În timp ce Lavrov era ocupat să critice SUA, flota navală rusă îşi continua drumul către Marea Caraibelor, unde urmează să participe la exerciţii militare comune cu armata venezueleană. Totuşi, Alianţa Nord-Atlantică ţine sub observaţie atentă flota navală rusă.
În acest sfârşit de săptămână, mai multe patrule aeriene aparţinând flotei norvegiene au zburat în apropierea flotei ruse, ce se află încă în marea Norvegiei. ;