Complotul generalilor, în faţa justiţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

A început procesul celor 80 de persoane acuzate de puci împotriva guvernului de la Ankara. Presupuşii membri ai reţelei armate clandestine Ergenekon, acuzaţi că ar fi forţat organizarea unui puci militar, au compărut ieri în faţa judecătorului.

Procesul a debutat într-o manieră confuză la o închisoare situată într-o suburbie a Istanbulului, scrie AFP. Aflat într-o sală de judecată foarte aglomerată, judecătorul a propus, constatând că mai mulţi avocaţi nu au unde să se aşeze, să-i împartă pe inculpaţi în două grupuri, sugerând că o parte dintre ei, care nu au fost plasaţi sub arest preventiv, să fie judecaţi ulterior.

Condiţii fără precedent

Avocaţii s-au declarat împotriva acestei propuneri, menţionând că ar putea periclita drepturile apărării, unii dintre ei precizând că procesul ar trebui mutat într-o sală de sport, un loc suficient de mare pentru desfăşurarea audierilor în bune condiţii.

30 de capete de acuzare


Acuzaţii trebuie să răspundă la circa 30 de capete de acuzare, dintre care apartenenţa la o organizaţie teroristă armată şi încurajarea unei revolte armate împotriva Guvernului turc. Parchetul general le-a reproşat că au vrut să răspândească haosul în ţară încurajând manifestaţiile ilegale, asasinatele şi atacurile împotriva forţelor de ordine pentru a răsturna guvernul format de Partidul Justiţiei şi Dezvoltării (AKP), provenit din mişcarea islamistă.

 Potrivit presei din Turcia, scopul acestora era, prin instaurarea unui climat de violenţă, să provoace intervenţia armatei turceşti, autoare a alte patru lovituri de stat în tot atâtea decenii şi care a ameninţat anul trecut guvernul să intervină pentru a apăra caracterul laic al ţării.

Multe personalităţI implicate

Printre persoanele aflate  pe banca acuzării se află trei membri ai Partidului Muncitorilor (IP), mică formaţiune a stângii naţionaliste, doi genarali în retragere, jurnalişti, oameni de afaceri – arestaţi începând de anul trecut, după descoperirea unor grenade într-o locuinţă din Istanbul.

 Arestările şi acuzaţiile de “terorism” care au urmat au fost interpretate ca o dovadă a conflictului dintre guvernul Partidului Justiţie şi Dezvoltare (AKP, de orientare islamistă) şi cercurile kemaliste, care doresc păstrarea laicităţii. Analiştii au acuzat AKP că încearcă să profite de această afacere pentru a pune presiune asupra adversarilor prolaici.

Jurnalul incriminat

Odată cu arestarea fostului comandant al Forţelor Navale, amiralul Ozden Ornek, poliţia a pus mâna şi pe un jurnal al acestuia. Printre alte activităţi “teroriste” care se pun în cârca reţelei Ergenekon este şi un plan de lovitură de stat care trebuia să aibă loc în 2004 din cauza acceptării de către guvernul Erdogan a  rezolvării dosarului cipriot.

Presa turcă a publicat în ultima perioadă multe informaţii despre planurile generalilor, care au acţionat în colaborare cu fostul lider al ciprioţilor turci, Rauf Denktaş. Analiştii susţin că această afacere a adus atingere imaginii armatei turce, care este văzută drept garant al laicităţii Turciei, de la Ataturk încoace.

image

 Sunt 50 de ani de când profesez şi nu am mai întâlnit niciodată condiţii de judecată aşa de proaste.

image


Avocatul unuia
dintre inculpaţi

Cine sunt cei judecaţi?

Doi foşti generali turci, un jurnalist celebru şi preşedintele Camerei de Comerţ de la Ankara se numără printre personalităţile aflate în boxa acuzaţilor. Hursit Tolon şi Sener Eruygur sunt doi foşti generali cu patru stele care au ocupat mai multe funcţii importante în armată.

Ei sunt cunoscuţi pentru opoziţia vehementă faţă de guvernul Partidului Justiţiei şi Dezvoltării (AKP, cu origini islamiste). Ziaristul este Mustafa Balbay, fost corespondent la Ankara a cotidianului de opoziţie „Cumhuriyet“, care a criticat adesea cu virulenţă AKP, acuzând partidul că vrea să “islamizeze” Turcia. Printre cei judecaţi se numără şi fostul preşedinte al Camerei de Comerţ de la Ankara, Sinan Aygun.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite