Cine ne sperie cu arme nucleare

State instabile şi nedemocratice au început cercetarea nucleară. Câte din ele ştiu să construiască o bombă atomică?

Statele care deţin arme nucleare şi care au tehnologia necesară să fabrice altele sunt Statele Unite, Rusia, China, Anglia, Franţa, India şi Pakistan. Israelul nu a recunoscut că deţine arme nucleare, dar nici nu a negat, motiv pentru care toate statele îl consideră un "jucător" nuclear, în timp ce Coreea de Nord e în situaţia opusă: spune că stăpâneşte tehnologia atomică dar nimeni nu îi dă prea multă crezare.

Coreea de Nord a ameninţat SUA cu un atac nuclear şi a fost recent în pragul unui război cu Coreea de Sud, India şi Pakistan au relaţii foarte tensionate şi niciuna nu face paşi spre împăcare, iar SUA şi Rusia au semnat pentru reducerea arsenalului nuclear dar se ceartă pe scutul antirachetă din Europa.

Cine are armele nucleare:

• 2.500 de focoase nucleare active mai are SUA, din peste 70.000 pe care le-a produs din 1945 încoace.
• 5.830 de rachete operaţionale în Rusia, din totalul de 55.000.
• 200 de rachete Trident în Marea Britanie, din peste 1.200 câte avea Regatul Unit
• 350 în Franţa, care a produs 1260 de arme din 1964 până acum
• 200 de focoase în China, din cele 600 câte a realizat
• 80 în India
• 90 are Pakistan
• 10 ar avea Coreea de Nord, cel mult
• 80 are Israel

Surse: Departamentul de Stat al SUA (mai 2010), Bulletin of Atomic Scientists, Global Security.org. Cifrele sunt estimative, pentru că numerele exacte sunt strict secrete. În 1985 erau aproximativ 65.000 de arme nucleare active în lume.

Zonele periculoase care au început cercetarea nucleară

5 motive să nu ne temem de bomba nucleară 

1. Un stat sau un grup terorist poate să cumpere sau să fure părţile unei arme nucleare, dar asta nu înseamnă că le poate face să funcţioneze atunci când le asamblează. Puţini oameni în lume ştiu să facă o detonare neautorizată a unei bombe nucleare, nici chiar designerii armelor sau personalul care asigura mantenanţa nu cunosc multiplii paşi necesari.

2. Unele ţări îşi ţin armele nucleare dezasamblate, precum Pakistan, tocmai pentru a combate un eventual furt sau vânzări ilegale.

3. Uraniul este un metal extrem de dificil de operat, iar plutoniul este unul dintre cele mai complexe metale descoperite vreodată, un material ale cărui proprietăţi de bază sunt sensibile la modul în care îl procesezi. De exemplu, după 30 de ani de cercetări şi peste 100 de milioane de dolari investiţi, Libia nu a făcut niciun progres către bomba nucleară.

4. Până acum armele nucleare s-au dovedit inutile din punct de vedere militar, în afară de Hiroshima şi Nagasaki. Nu au ajutat SUA în războiul din Coreea, Vietnamul în Irak, Rusia în Afganistan, Franţa în Algeria, Marea Britanie în Insulele Falkland, Israelul în Liban şi Gaza, sau China în Vietnam.

5. Bomba nucleară mai trebuie pusă pe o rachetă. Un stat cu arme nuclare trebuie să aibă un sistem funcţional de mare precizie de direcţionare, de lansare, trebuie să protejeze racheta de temperaturile din atmosferă. Şi mai trebuie luată în calcul greutatea sporită cu care încarcă racheta: uraniul e cu 70% mai dens decât plumbul, având a doua cea mai mare masă atomică, după plutoniu.

După ce îţi dai dai seama cât de aproape e un stat de bomba atomică

Diferenţa dintre un stat care vrea tehnologie nucleară în scopuri civile, precum electricitatea, şi altul care vrea arme nucleare, este că primul are nevoie de uraniu îmbogăţit cu 20%, în timp ce pentru o bombă nucleară e nevoie de minim 80%, preferabil 90%, uraniu îmbogăţit.

Primul pas spre obţinerea unei bombe nucleare este procesul de îmbogăţire a uraniului cu 80%. Ce presupune acest proces? În stare naturală, uraniul are trei izotopi (atomi cu proprietăţi fizice diferite): uraniu-238 (99%), uraniu-235 (0,7%) şi uraniu-234. Pentru fabricarea unei bombe atomice e nevoie de un uraniu compus din U-235 în proporţie de minim 80%.

Odată obţinut acest tip de uraniu, nucleul lui e lovit cu un neutron şi se petrec trei lucruri:
 • nucleul se desparte în două nuclee mai mici (fisiune nucleară)
 • apar alţi doi-trei neutroni care lovesc alte nuclee şi tot aşa (reacţie nucleară în lanţ)
 • se eliberează violent energie

Provocarea pentru orice stat care vrea arme nucleare este să obţină cât mai mult U-235 care să susţină o reacţie nucleară în lanţ. Cu cât mai mare, cu atât mai puternică energia degajată. Pentru o bombă atomică e nevoie de măcar şapte kilograme de U-235.

Una din cele mai simple metode de detonare nucleară este una asemănătoare principiului după care funcţionează un pistol. Practic, se trage cu o cantitate mai mică de U-235 într-o cantitate mai mare şi din combinarea celor două va genera o explozie nucleară. Procesul durează mai puţin de o secundă.