China înfiinţează asigurările pentru dezastre ecologice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul chinez vrea să constituie un sistem special de asigurări ecologice. Scopul acestui proiect este de a recompensa victimele poluărilor majore. Pentru asta este necesară constituirea unui

Guvernul chinez vrea să constituie un sistem special de asigurări ecologice. Scopul acestui proiect este de a recompensa victimele poluărilor majore. Pentru asta este necesară constituirea unui sistem eficient de penalizări, ca forme de răspundere faţă de poluarea mediului ambiant.

Directorul Administraţiei de Stat pentru Protecţia Mediului (SEPA), Pan Yue, a declarat, potrivit Reuters, că proiectul va acoperi, până în anul 2015, toate industriile cu risc mare de poluare. Prin acest sistem, întreprinderile industriale vor semna contracte cu societăţile de asigurări pentru potenţialele cazuri de poluare pe care le pot crea, iar societatea de asigurări va despăgubi victimele poluării.

SEPA şi Comisia Chineză pentru Regularizarea Asigurărilor vor demara o campanie de convingere a firmelor ce operează cu produse chimice de mare risc şi a companiilor petrochimice să se alăture proiectului. Acest sistem de asigurări vine în completarea creditelor verzi, lansate anul trecut, prin care băncilor din China nu li se mai permite să acorde împrumuturi firmelor poluatoare.


China duce o politică amplă de combatere a poluării, fiindcă străbate o perioadă în care se înregistrează multe accidente ce afectează mediul ambiant. În anul 2007, ţara s-a confruntat cu 108 accidente ecologice. De pildă, chiar săptămâna trecută, o autocisternă încărcată cu 30 tone de acid sulfuric s-a răsturnat, iar reactivul s-a scurs într-un râu.

Aceste incidente afectează grav mediul înconjurător şi prejudiciază sănătatea populaţiei. Deocamdată, după semnalizarea cazurilor de poluare, în lipsa unui mecanism de asigurare, nu pot fi operate despăgubiri şi nu există o răspundere a întreprinderilor industriale pentru refacerea ambientului, iar victimele accidentelor de poluare nu pot să obţină la timp compensările cuvenite. (Antoaneta Cicioiu)

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite