Cel mai rapid tren de mare viteză, inaugurat în China

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aşa arată cel mai rapid tren de mare viteză
Aşa arată cel mai rapid tren de mare viteză

China a inaugurat astăzi o nouă linie de transport pe cale ferată a pasagerilor pe care va circula un tren de mare viteză între metropolele Wuhan (în centrul ţării) şi Canton (sud), cu o viteză medie de 350 km/h, ceea ce face din el trenul cel mai rapid din lume.

Autorităţile au anunţat că această linie cu lungimea de 1.069 km, ale cărei lucrări au fost lansate în iunie 2005, este doar un tronson al celei care va lega în final Beijingul de Canton, capitala provinciei Guangdong, a indicat agenţia Xinhua (China Nouă), citată de Agerpres.

Ruta Wuhan-Canton va fi astfel parcursă în trei ore, faţă de 10, înainte de intrarea în funcţiune a trenului de mare viteză, potrivit televiziunii oficiale CCTV. "Viteza trenului poate creşte până la 394,2 km/h, acesta fiind cel mai rapid din lume în funcţiune cu două trenuri cuplate în dublă tracţiune", a declarat Zhang Shuguang, directorul Biroului transporturilor în Ministerul Căilor Ferate.

Viteza medie a trenurilor de mare viteză este de 243 km/h în Japonia, 232 km/h în Germania şi 277 km/h în Franţa, potrivit inginerului Xu Fangliang, supraveghetor general al liniei Wuhan-Canton, citat de Xinhua.

Noua linie va putea, de asemenea, să descongestioneze traficul de mărfuri provenind din regiunea industrială Guangdong, una dintre principalele zone industriale ale Chinei.

Beijingul conduce un program ambiţios de dezvoltare feroviară care vizează să doteze China cu 120.000 km de linii (faţă de 86.000 km în prezent), fiind a doua ţară din lume din acest punct de vedere după SUA, dintre care 12.000 km cu trenuri de mare viteză.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite