Cei nouă mineri blocaţi într-o mină ilegală de cupru din Peru au fost eliberaţi nevătămaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cei nouă mineri blocați într-o mină din Peru au fost eliberați
Cei nouă mineri blocați într-o mină din Peru au fost eliberați

Cei nouă mineri blocaţi de joi într-o mină improvizată de cupru în sudul Peru au fost eliberaţi, miercuri, nevătămaţi, a constatat AFP. Cei nouă bărbaţi au început să iasă din tunelul minei în jurul orei locale 07:00 (15:00, ora României), purtând ochelari negri, pentru a le proteja ochii de lumină, şi înfăşuraţi în pături. Unul dintre mineri purta o mască de oxigen şi mergea cu dificultate, susţinut de doi salvatori

Minerii au fost întâmpinaţi la ieşirea lor din subteran de familii şi preşedintele peruvian Ollanta Humala care şi-a petrecut noaptea la locaţie şi a vorbit cu cei nouă oameni, cu o zi înainte, printr-un tub de metal care a fost singurul lor contact cu exteriorul timp de aproape o săptămână.

"Misiune îndeplinită" a declarat preşedintele Humala, în timp ce salvatorii fluturau steagul peruvian, adăugând că "cel mai bun tratament medical pentru aceşti compatrioţi este să fie reuniţi cu familiile lor".

Minerii, cu vârste cuprinse între 22 şi 59 de ani, erau blocaţi sub pământ încă de joi în mina artizanală de cupru Cabeza de Negro, pe un munte din regiunea Ica, la 325 kilometri sud de Lima.

Operaţiunile de salvare au fost încetinite până în ultimul moment de grohotiş, obligând salvatorii să consolideze tunelul minei cu trunchiuri de copaci, potrivit Mediafax.

Preşedintele Humala le-a cerut minerilor ilegali să "revină pe calea dreaptă şi să îşi reglementeze" activităţile, în timp ce activitatea minieră ilegală este foarte extinsă în Peru, unul dintre primii producători mondiali de argint, cupru şi aur.

Conform cifrelor oficiale, 53 de persoane au murit în 2011 în accidente miniere care sunt soldate în medie cu 60 de victime pe an în timp ce 3.000 de persoane sunt implicate în activităţi miniere ilegale numai în regiunea Ica.

Apărarea civilă a regiunii Ica a solicitat, la rândul său, anchetarea serioasă a minelor artizanale mai mult sau mai puţin legale, exploatate în afata normelor de siguranţă şi fiind astfel expuse unui risc sporit de accidente.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite