Aproape jumătate din oceanul planetar a fost "stricat" de oameni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pescuitul, schimbarea climatică şi poluarea sunt principalii factori care au deteriorat mai mult de jumătate din oceanele şi mările lumii, arată un studiu recent publicat de cotidianul "The

Pescuitul, schimbarea climatică şi poluarea sunt principalii factori care au deteriorat mai mult de jumătate din oceanele şi mările lumii, arată un studiu recent publicat de cotidianul "The Times".

Cercetarea, făcută de oamenii de ştiinţă de la Centrul ecologic de analiză şi sinteză din California, relevă că aproape nicio suprafaţă de apă nu a scăpat neatinsă de activitatea omului.

Cele mai grav afectate suprafeţe marine sunt în Marea Nordului, pe coastele scoţiene şi irlandeze ale nordului Atlanticului, în Marea Chinei de Est şi de Sud, în Marea Caraibelor, Marea Mediterană, Marea Roşie, Marea Bering şi de-a lungul coastelor Oceanului Pacific.


Pescuitul a stricat recifii de corali


Oamenii de ştiinţă au întocmit şi o hartă a suprafeţelor oceanice deteriorate care arată că 41% din apele oceanice au fost grav afectate, ceea ce reprezintă un procent mult mai mare decât se anticipase. "Proiectul nostru îşi propune să avem o imagine de ansamblu asupra oceanelor afectate de activitatea oamenilor. Rezultatele arată însă că impactul uman asupra oceanelor are consecinţe mult mai grave decât ne aşteptam", a declarat Ben Halpern, coordonatorul proiectului.


Acesta spune că schimbarea climatică a avut cel mai mare impact asupra mediului din cauză că temperatura mării a crescut, iar apa oceanelor s-a acidificat. O a doua cauză gravă este pescuitul, care a dus, în special, la stricarea habitatelor recifelor de corali. Oamenii de ştiinţă spun că, în multe dintre regiuni, pe lângă pescuit şi schimbarea climatică, a mai apărut şi poluarea, mai ales de la substanţele folosite pentru fertilizare în agricultură, care sunt aduse de apele curgătoare.


"Nu mai putem lua separat pescuitul sau poluarea ca efecte separate deoarece ele se cumulează şi creează pagube uriaşe. Singurul mesaj pe care îl putem transmite e că oamenii trebuie să conserve habitatele din mai multe zone ale globului", a declarat Andrew Rosenberg, un alt cercetător implicat în proiect. Cercetătorii spun că există un risc uriaş al degradării accentuate a ecosistemelor din oceane. (Andreea Ofiţeru)

În lume



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite