Afganistan, o ţară între McDonald’s şi ruină

Ţara arată ca şi cum s-ar fi oprit din evoluţie acum câteva sute de ani

Cu toate că Afganistanul e plin de militari străini, luptele cu talibanii ţin pe loc orice speranţă de dezvoltare economică.

Primele lucruri pe care le vezi când ajungi în Afganistan, dacă mergi cu o delegaţie a Ministerului Apărării, sunt bazele militare. Kandahar este una dintre cele mai mari. Aici convieţuiesc mii de militari din diferite colţuri ale lumii,  printre care şi câţiva români.
Baza este organizată ca un oraş.

Are străzi denumite, şoferii trebuie să respecte nişte reguli de circulaţie, are magazine ( fără taxe!), în care găseşti orice, de la parfumuri de marcă la aparatură electronică şi electrocasnică, de la bijuterii la uniforme militare şi îmbrăcăminte (ce-i drept de inspiraţie cazonă).

Tot aici găseşti salon de masaj, frizerie sau salon pentru manichiură şi pedichiură. Americanii şi-au dus cu ei Big Mac, Pizza Hut, Subway sau cafeaua Tim Hortons. Pe “esplanadă”, un loc cu magazine, inclusiv ale localnicilor, amenajată de jur-împrejurul terenului de baseball, în fiecare joi are loc „salsa night”.

Bazarul de sâmbătă

Atracţia săptămânii este bazarul de sâmbătă, din interiorul bazei. Potrivit militarilor din Kandahar, bazarul are rolul de a-i ajuta pe localnici să câştige un ban cinstit, având în vedere că sunt foarte săraci şi tentaţia de a trece de partea insurgenţilor este mare.

Printre localnicii cu cele mai mari salarii sunt militarii, care primesc în jur de 40 de dolari pe lună. Salarii mai bune au şi afganii care lucrează în bazele militare, care sunt însă verificaţi „la sânge” şi cărora le este interzis să introducă în baze aparate foto, video, telefoane mobile sau droguri. De altfel, şi cei care vin la bazar sâmbătă de sâmbătă sunt verificaţi înainte de a fi lăsaţi cu marfa la vânzare.

Lagman, „pământ românesc”

Din Kandahar până în Lagman, baza românească de lângă oraşul Qalat, situat în provincia Zabul din sudul Afganistanului, se face cam o oră cu elicopterul. Baza militarilor români este cu mult mai sărăcăcioasă decât Kandaharul. Din acest motiv, militarii spun în glumă, atunci când merg în baza americană, că merg „la oraş”. Aici nu sunt magazine, restaurante, baruri (fără alcool bineînţeles!) sau cinema. Doar o sală de sport şi un salon de masaj.

La război, cu credinţă

Înainte de fiecare misiune, militarii români primesc binecuvântarea preotului. Credinţa în Dumnezeu şi în familiile care îi aşteaptă acasă, dar şi norocul sunt ingredientele misiunilor încheiate cu succes. Asta pentru că tehnica din dotare este destul de învechită. Conştienţi de pericol, ei merg în continuare la război. Mulţi pentru bani, însă la fel de mulţi pentru carieră.

Sergentul major Emil Conea (32 de ani), de la Poliţia Militară din Bucureşti, este deja la a patra misiune. Când este întrebat de ce, răspunde fără să ezite: „Este cariera noastră. Am venit pentru experienţă!”. Fruntaşul Emilian Mitu (22 de ani), de la Vânătorii de Munte din Câmpulung, a ajuns la război la un an după ce a intrat în armată, din viaţa civilă.”Sunt aici pentru că vreau să urmez o carieră militară”, spune fruntaşul.

În momentul în care ai ieşit din bază orice se poate întâmpla. Nimeni nu iese, indiferent că este militar sau civil, fără cască şi fără vesta antiglonţ, care cântăreşte în jur de 17 kg.  Cu toate astea, militarii care sunt acolo dau dovadă de un calm ieşit din comun atunci când se află în misiune şi atitudinea lor te face să crezi că toată viaţa şi-au petrecut-o în misiuni.

Este cariera noastră. Am venit pentru experienţă!

Emil Conea (32 de ani)
Sergent major

În urmă cu sute de ani

În Afganistan, şi oraşele mari sunt foarte sărace, iar ceea ce vezi acolo îţi lasă impresia că ai călătorit în timp, cu sute de ani în urmă. În Qalat, de exemplu, reşedinţa provinciei Zabul, locuinţele sunt mici (într-o singură cameră locuiesc toţi membrii familiei, chiar şi câte 8-10 persoane), făcute dintr-un amestesc asemănător cu chirpiciul de la noi.

Aşa-zisele magazine sunt pe marginea drumului, iar marfa zace direct în praf, pe nişte rafturi improvizate din lemn. „Măcelăria” este tot pe marginea drumului, iar caprele sunt tăiate şi ţinute în praful care se ridică de la vânt sau de la blindatele care trec pe drumul neasfaltat.