Două anchete cruciale legate de oamenii ucişi şi răniţi la revoluţia din decembrie 1989 au ajuns în impas: este vorba despre 'un eşec' pentru justiţie, mărturiseşte procurorul general al României, Laura Kovesi, la 20 de ani de la sângeroasa revoluţie română, într-un interviu pentru AFP.
Între momentul începerii manifestaţiilor de la Timişoara, la 15 decembrie 1989, şi execuţia dictatorului român Nicolae Ceauşescu, la 25 decembrie, au fost ucise în toată ţara 1.104 persoane şi rănite alte 3.352. Până la 22 decembrie armata şi forţele de securitate au tras asupra mulţimii din ordinul lui Ceauşescu. Or, cei mai mulţi dintre cei decedaţi, adică 942 de oameni din 1.104, au fost ucişi după căderea lui Ceauşescu.
Cele două anchete eşuate de care vorbeşte Laura Kovesi privesc moartea a 48 de persoane, decedate după 22 decembrie la Bucureşti, Braşov şi Slobozia, dar şi rănirea a 1590 de oameni în acelaşi interval de timp.
Faptul că la 20 de ani după fapte nu am rezolvat aceste dosare este un eşec pentru instituţia noastră, un eşec pe care ar trebui să ni-l asumăm. În prezent, şapte procurori au fost eliberaţi de toate sarcinile lor curente pentru a se concentra numai pe aceste cazuri, a declarat Kovesi, care exercită una din cele mai înalte funcţii judiciare din România, care speră într-o rezolvare rapidă a acestora.
Am primit apropiaţi ai victimelor de la Braşov. Ei nu ştiu nici azi cine a tras în copiii lor în timpul revoluţiei. Într-un anume sens, eu le dau dreptate când zic că nu li s-a făcut dreptate, a spus procurorul general.
Cine a continuat totuşi să tragă asupra tinerilor?
Frontul Salvării Naţionale care a preluat frâiele puterii sub conducerea unui fost nomenclaturist comunist, Ion Iliescu, a acuzat într-o primă fază 'teroriştii'. Astăzi, unele anchete şi responsabili de la vremea respectivă, precum Petre Roman, evocă elemente ale armatei care ar fi tras pe fondul confuziei care domnea pe străzi.
De ce durează atât de mult procesele? Nu ar putea conduce această stare la condamnarea României de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului?
Laura Kovesi afirmă că a descoperit, după preluarea funcţiei sale în 2006, dosare pline de vicii de procedură. Aşa ceva este inadmisibil într-o problemă atât de importantă, căci poate conduce la nulitatea întregului dosar.
Consiliul Superior al Magistraturii iniţia, în 2008, sancţiuni disciplinare împotriva procurorului Dan Voinea, care se ocupa de aceste anchete. El a fost procuror la procesul cuplului Ceauşescu. Un episod care suscită până azi destule semne de întrebare, inclusiv pentru Kovesi:
Soţii Ceauşescu au fost inculpaţi, judecaţi, condamnaţi şi executaţi într-o singură zi. Cei care au făcut-o nu duc lipsă în mod sigur de justificări, dar ca magistrat care a studiat dreptul după 1989, din perspectiva drepturilor omului, pot spune că procesul dictatorilor a avut elemente discutabile.
Potrivit lui Kovesi, în ciuda eşecului din cele două dosare, justiţia a reuşit să-i pedepsească pe unii dintre vinovaţi: 245 de persoane au fost aduse în faţa instanţelor de judecată pentru evenimentele din 1989: generali, membri ai Comitetului Central al Partidului Comunist. Unii dintre ei au fost condamnaţi la închisoare pe viaţă, alţii la pedepse cu închisoare de 15 ani, alţii au fost graţiati de fostul preşedinte Ion Iliescu în anii 1990.



















* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.
Trimite Anuleaza