AFP: Haiti, o ţară îngenuncheată, îşi alege duminică preşedintele şi parlamentarii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Holeră în Haiti
Holeră în Haiti

Politicienii care vor prelua puterea în Haiti, după votul de duminică, vor moşteni o ţară pe care cutremurul din ianuarie a îngenuncheat-o, transmite AFP.

Haitienii sunt chemaţi să îl aleagă pe succesorul preşedintelui Rene Preval din rândul celor 18 candidaţi, dar şi să desemneze deputaţii şi senatorii ţării.

Populaţiea ameninţată de holeră nu-şi face iluzii cu privire la soluţiile oferite de clasa politică. Pe străzile din Port-au-Prince, locuitorii aşteaptă mai ales un loc de muncă, informeză AFP.

Potrivit constituţiei Rene Preval nu mai are dreptul de a candida la un nou mandat, aşa că i-ar putea preda ştafeta Mirlande Manigat, care astfel ar fi şi prima femeie preşedinte din acest stat.

Soţia unui fost preşedinte, Mirlande Manigat este favorită în faţa candidatului partidului aflat la putere, Jude Celestin.

În ciuda haosului provocat de epidemia de holeră, autorităţile au refuzat să amâne scrutinul. Potrivit celui mai recent anunţat de autorităţi, holera a ucis peste 1.400 de persoane, de la jumătatea lui octombrie şi până în prezent.

Mirlande Manigat, susţinută de clasa mijlocie şi mediile intelectuale, ar putea beneficia de un vot de respingere a partidului aflat la putere, ale cărui afişe, în culorile galben şi verde şi cu fotografia lui Jude Celestin pe ele, "acoperă" întreaga ţară, comentează AFP, citată de Mediafax.

În cutremurul din Haiti, din 12 ianuarie, au murit 250.000 de persoane, iar în prezent sunt peste un milion de sinistraţi.

În lume



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite