Trump ameninţă din nou Iranul, loveşte interesele economice ale Chinei. Cine îi va sta alături?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
CCC

Cu cine s-ar putea forma acum o coaliţie militară care să susţină o acţiune militară americană împotriva Iranului, asta în cazul în care Donald Trump va ordona un atac preventiv fără să mai aştepte o foarte improbabilă susţinere sau mandat în acest sens din partea ONU?

Răspunsul nu este numai esenţial pentru acest moment şi aceast scenariu de conflict de mare intensitate şi prezumabil extrem de scurt, ci pentru a înţelege urmările care se vor produce la nivelul relaţiilor de putere din Orientul Mijlociu şi cu mult dincolo de această zonă.

SSS

Important, cred eu, să observăm că, în acest moment, pare să se producă o poziţionare de forţe inversă a ceea ce am văzut după 11 septembrie în condiţiile unei mobilizări extraordinare a lumii occidentale, cu mult peste grupul de state NATO, în favoarea a ceea ce avea să fie ofensiva globală împotriva terorismului începută în Afganistan şi continuată apoi împotriva Irakului lui Saadam Hussein, acuzat că ar fi produs şi deţinut arme de distrugere în masă. Coaliţii din care am făcut şi facem parte, coaliţii pe care le-am sprijinit prin acţiune diplomatică în toate forurile internaţionale şi pentru care am trimis forţă militară în teren, fireşte la nivelul uman şi tehnic pe care şi-l poate permite armata noastră. Nu am fost numai noi cei care au susţinut fără ezitare chemarea americanilor la solidaritate internaţională, au făcut-o foarte multe state care s-au angajat, ani şi ani de zile, în operaţiunile de luptă şi apoi în cele post-conflict, de impunerea păcii, nu mai puţin costisitoare decât primele, inclusiv în vieţi omeneşti. Sacrificiul a fost asumat fără ezitare, cu toate că acum, la decont, rezultatul din Afganistan este retragerea trupelor americane şi predarea ţării către talibanii care au promis constituirea Republicii Islamice Afganistan cu o constituţie dominată de Sharia. Iar în Irak este în continuare haos, miliţiile aparţinând diverselor grupări religioase se bat pentru controlul teritoriului, toată lumea vrea teritoriile kurzilor care răspund contra-atacând cu armament american de ultimă generaţie, iranienii finanţează pe cine le promite susţinere în securizarea traseului faimosului lor “coridor terestru” către Mediterana.

ccc

În acest moment, datele se schimbă şi apare o debalansare periculoasă. Mai multe ţări anunţă mişcări care semnifică intrarea lor cel puţin într-o zonă marcată de prudenţă, dacă nu chiar de desolidarizare făţişă faţă de ameninţările lui Trump care, de acum în orice moment, s-ar putea transforma în acte de război care să arunce în aer întreaga situaţie din Orientul Mijlociu şi Asia Centrală.

Spre exemplu, ministrul spaniol al apărării, Margarita Robles, a anunţat că a ordonat «retragerea temporară»  a fregatei Méndez Núñez (F-104, navă purtătoare de rachete, sisteme AEGIS) din cadrul grupului naval de atac condus de port-avionul Abrah Lincoln trimis în misiune disuasivă în Golful Persic,  aria de staţionare fiind în imediata apropiere a Strâmtorii Ormuz.

Semnal important pentru că sugerează că există o dorinţa de retragere şi aşteptare, cel puţin până când Statele membre UE nu-şi vor schimba oficial abordarea faţă de Iran. Că aşa ar sta lucrurile o arată şi dezangajarea grupelor de instructori militari din Germania şi Olanda care, până în acest moment, au fost integraţi în programele de pregătire ale armatei irakiene, programe efectuate sub conducerea americană. “Germania a suspendat antrenamentele” a spus Jens Flosdorff, purtătorul de cuvânt al ministerului german al apărării, suspendare  de activitate care este un semnal foarte clar interpretabil ca având relevanţă politică, din moment ce Flosdorff adăuga că, pe moment, în zonă “nu se înregistrează o ameninţare concretă”. Susţinând deci un punct de vedere contrar tuturor estimărilor americane, fiind exact pe aceea şi poziţie ca un înalt oficial militar britanic care, la rândul său, nu considera că a crescut brusc nivelul ameninţărilor din regiune.

dccc

Retragerea celor 160 de soldaţi germani şi 170 de olandezi (personal militar şi civil) nu are niciun fel de relevanţă directă pe plan militar dar, în acelaşi timp, vine cumva să răspundă, indirect, întrebării pe care am pus-o în titlu. Spune că, în actuala conjunctură, puţine sunt ţările care vor vrea să angajeze oameni în operaţiuni terestre (“boots on the gound”) şi că, la modul mai general, există o teamă palpabilă faţă de urmările internaţionale care ar fi, conform unor analize de intelligence, creşterea exponenţială a actelor teroriste împotriva ţărilor care ar participa la o asemenea misiune.

Dar “ţinta Iran” este din ce în ce mai delicată deoarece raţionamentul nu este numai militar şi nu mai priveşte doar conflictulm oricând posibil între grupul SUA/Israel/Arabia Saudită şi Iran ci loveşte şi în interesele directe ale Rusie şi, mai ales, ale Chinei. Este posibil ca o lovitură asupra Iranului să facă parte diontr-o acţiune mai amplă asupra structurii internaţionale de putere ale Chinei? Foarte posibil dacă ne uităm la Afganistanul preluat de talibani şi care urmăreşte realizarea coridorului înspre Golful Oman, structură care ar urma să se unească cu marea infrastructură chineză China-Pakistan de pe Noul Drum al Mătăsii.

dsd
sss

Ceea ce însă mi se pare nou, este competiţia globală din ce în ce mai bine desenată pe fundal:  o competiţe susţinută militar pentru impunerea căilor directe, cele mai scurte, cele mai eficiente dar şi cele mai periculoase pentru obţinerea nu numai a supremaţiei în raport cu ceilalţi concurenţi reali, potenţiali sau virtuali, ci, pur şi simplu, eliminarea lor fizică de pe piaţă.

Nu mai e vorba despre scenarii teoretice alternative, ci despre reluarea, în termenii anului 2019, a scenei finale din filmele western, momentul înfruntării finale dintre pistolarul bun şi cu principii şi cel rău despre care toată lumea ştie că trebuie să moară. Revenim oare la tipul acesta de raţionament?

De ce nu, căci, iată, asistăm la mişcări uluitoare, de neconceput până mai ieri, deschizătoare de perspective dramatice.

Gigantul Google a anunţat retragerea licenţei de operare de care beneficia compania Huawei, ceea ce înseamnă că, de azi, niciun smartphone nou vândut nu va mai beneficia de niciunul dintre serviciile Google, adică nu va mai putea accesa, printre altele, Google Play, Gmail, You Tube, Google Maps şi nu va mai putea beneficia de serviciile de upgrade pentru aplicaţiile pe Android. Atenţia, asta nu este valabil pentru telefoanele acum deja achiziţionate cărăra nu li se anulează licenţa Google, ci despre telefoanele Huawei ce vor fi achiziţionate de acum înainte, oriunde în lume.

Lovitură uriaşă, fără precedent şi care va avea urmări globale, va afecta profund compania Huawei dar, din perspectiva temei de care ne ocupăm azi, va duce în mod absolut sigur la o radicalizare a poziţiei chineze. Iar americanii au adus, preventiv, nave de război în faţa Iranului şi în Marea Chinei de Sud. Cât de “preventiv”? Cât va dori Donald Trump, aflat el însuşi sub o crecândă presiune politică internă, obligat să ia decizii din ce în ce mai dure pentru a fi credibil.

Interesant, în acest context, după alegerile din 26 mai, cum va juca Uniunea Europeană şi care vor fi raţionamentele sale proprii de securitate, poate comune, poate nu, aliniind diplomatic argumentele sale de forţă, economice în primul rând, folosind arma EURO contrapusă dolarului şi evoluând spre un echilibru comercial cu noi parteneri. Cât de reuşit va fi acest demers vom vedea curând, el se formulează acum ca parte a unui raţionament de supravieţuire.

Şi noi? Păi noi avem alegeri europarlamentare în care numai despre Europa nu se vorbeşte. Când se vorbi, atunci mai vedem. 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite