Corespondenţă din Bruxelles. „Amiral Kuzneţov” în Mediterană, forţa directă de susţinere implicată în Siria?

În drum spre coastele siriene, prezenţa crucişătorului greu purtător de avioane „Amiral Kuzneţov”, şi a grupului maritim care-l însoţeşte, constituie unul dintre punctele majore de preocupare pentru NATO, relevată ca atare de Secretarul General Jens Stoltenberg în prezentarea făcută ieri, înaintea ministerialei de apărare care a început azi.

Îngrijorarea, confirmată de alte surse oficiale din cadrul Alianţei cu care am comentat acest subiect, constă în faptul că Rusia, în acest mod, ar putea adăuga o importantă capacitate de intervenţie în teren, complicând şi mai mult situaţia, exacerbând riscurile şi aşa extraordinar de mari care planează asupra populaţiei civile din zona unde deja se vorbeşte despre dezastru umanitar, miniştrii de Externe ai UE acuzând deja forţele ruse de comiterea unor crime de război. Context în care, cred, este important să vedem dacă îngrijorările sunt justificate, prezentând capacităţle de care dispune flota respectivă, în primul rând elementul său de forţă, crucişătorul greu purtător de avioane. Adăugând informaţia că trimiterea acestui grup de luptă este făcută „în scopul întăririi prezenţei permanente ruse în estul Mediteranei”, grupul de peste 10 nave de război anunţat deja din 2013 de Vladimir Putin care spunea că, din punctul său de vedere, Mediterana este „o regiune strategică importantă, iar noi trebuie să fim prezenţi acolo pentru a asigura securitatea Federaţiei Ruse”.

Desigur, Rusia are dreptul de a opera în apele internaţionale. Ceea ce ne preocupă acum, este că această forţă navală să poată fi folosită pentru participarea la operaţiuni militare deasupra Siriei şi pentru a creşte numărul atacurilor asupra oraşului Alep. - Jens Stoltenberg, Secretar General al NATO

Flota care se îndreaptă acum înspre coastele siriene are în componenţă: alături de nava amiral (echipaj de 1960 membri), un crucişător nuclear („Petru cel Mare”, cu un echipaj de 727 persoane), două distrugătoare anti-submarin („Severomoresk” şi „Viceamiral Kulakov”, fiecare cu un echipaj de 300 persoane), două corvete, un submarin de atac cu propulsie nucleară (SNA) şi altul, tot cu propulsie nucleară, lansator de rachete de croazieră (SSGN) şi trei nave de susţinere (navă de aprovizionare cu combustibil, navă de supraveghere şi război electronic şi un remorcher). Cu un total de peste 4000 de membri de echipaj.

Din sursa „Portalul forţelor navale ale Federaţiei Ruse” (accesibilă aici) aflăm că grupul aeronaval - aşa cum a fost prezentat de generalul Igor Kojin, comandantul-şef al forţelor aeronavale ale Rusiei -, ar trebui să fie unul „complet”, adică „10 avioane tip Su-33 şi 4 Mig-29K precum şi elicoptere K-52K. Avioanele Su-33 au fost optimizate în ultimii ani pentru a îndeplini misiuni de asigurare a superiorităţii aeriene în protejarea grupului naval. Au fost dotate cu sistemul de căutare a ţintelor Gefest SVP-24, folosit mai ales în Siria pentru identificarea ţintelor pentru bombele gravitaţionale. Avioanele Mig 29K sunt aparate multirol de generaţia a 4-a care pot efectua misiuni de luptă în Siria. Este vorba despre o schimbare majoră din mai multe puncte de vedere: până acum, crucişătorul greu rus purtător de avioane şi grupul său naval au avut misiuni în principal de luptă anti-suprafaţă (mare-mare) şi anti-aeriană (aer-aer). Avioanele Mig 29K vor putea folosi muniţii ghidate de tipul KAB-500 pentru a lovi ţinte la sol precum şi rachete anti-nave Kh-35. Este de aşteptat şi ca elicopterele Ka-52K să fie folosite în Siria pentru misiuni de sprijin”. Clar?

În discuţiile avute ieri la NATO, o sursă oficială de grad înalt mi-a comunicat o ştire pe care v-o prezint sub rezerva unei nevoi de confirmare ulterioară, anume că s-au primit informaţii foarte credibile că din totalul forţei asamblate acum pentru marşul rusesc prin Mediterană, ar urma să se desprindă două elemente, un submarin şi o fregat purtătoare de rachete, care să se îndrepte către zona Mării Negre. Ar putea fi vorba despre submarinul nuclear lansator de rachete de croazieră din clasa DELTA IV, aceasta deoarece, de regulă celălalt tip de submarine, cele de atac, însoţesc în permanenţă un grup naval...

Ca şi mişcarea înspre Siria - şi aceasta este tema controverselor de acum între analişti şi experţi militari -, este vorba doar despre o simplă „flexare de muşchi” pentru impresionarea adversarului sau, dimpotrivă, este vorba despre plasarea pe eşichier a unor piese de importanţă strategică în vederea unor viitoare operaţiuni de securizare a celor două spaţiii, cel al Mediteranei de est şi apoi cel al Mării Negre, în previziunea unor noi tensiuni sau a escaladării pe o regiune mai largă a conflictelor actuale, Siria sau/şi Ucraina? 

Sursele mele înclină către a doua variantă, cu argumentul că, în ultima perioadă, ruşii au deplasat brusc în toate zonele sensibile, forţe impresionante: rachete ISKANDER în Kaliningrad şi în Crimeea, escadrile de SU-25 în Siria, dar şi, săptămâna trecută, deplasând în Siria sistemul antiaerian extrem de performant S-300V4 (SA-23 Gladiator în codificarea NATO). Această versiune a sistemului, deja operaţională în Siria, este montată pe un vehicul cu şenile şi este destinată să asigure protecţia trupelor aflate pe poziţii. Sistemul are şi capacitatea de a distruge rachetele balistice inamice  care se apropie de ţintă cu o viteză de 2,5km/sec, cu o rază maximă de acţiune de 150 Km. Acum, combinaţia între forţele ruse deja existente în Siria şi noile capacităţi aduse acum de grupul naval în proximitatea imediată a spaţiului de conflict, ar crea posibilitatea ca ruşii să-şi mărească în chip considerabil capacitatea de control a spaţiului aerian şi de a decreta, eventual, o închidere a acestuia.

Există această primejdie şi care, prin extindere, poate să se constituie într-o cheie de blocaj la nivelul întregului Orient Mijlociu, „acoperit” practic de raza de acţiune a armamentelor ruse, de acum şi cu bază şi prezenţă permanentă în această parte a lumii. Dacă, aşa cum se spune, porturile ruseşti din Siria urmează să fie dezvoltate în curând prin completare cu docuri de reparaţii moderne şi, mai ales, cu perspectiva unor şantiere militare de construcţii navale, atunci deja afirmaţia că Federaţia Rusă pregăteşte organizarea unei Flote de mari dimensiuni în Mediterana nu mai are deloc caracterul de scenariu SF de acum câţiva ani.

Să vedem ce va vrea să facă NATO, ce tip de construcţie defensivă va consolida în raport cu ceea ce pare o extensie majoră de potenţial ofensiv ruses în regiunea cu cel mai înalt potenţial exploziv de pe planetă. Foarte, foarte aproape de zona Mării Negre şi capătul unei frontiere care se transformă şi se stabilizează ca linie de ameninţări, pornind din nord, de la zona ţărilor baltice, trecând prin Ucraina şi Marea Neagră pentru a ajunge în Mediterană.