2007: ieşiri şi intrări pe scena lumii

>> "Adevărul" face o trecere în revistă a actorilor care s-au afirmat pe scena mondială în anul care tocmai se încheie, dar şi a celor care au ieşit din lumina reflectoarelor. Un nou

>> "Adevărul" face o trecere în revistă a actorilor care s-au afirmat pe scena mondială în anul care tocmai se încheie, dar şi a celor care au ieşit din lumina reflectoarelor.

Un nou şef la ONU, transferuri de putere în Franţa şi Marea Britanie sunt numai câteva dintre schimbările ce au adus oameni noi la cârma lumii în 2007 şi care i-au încredinţat istoriei pe alţii. În Europa, Nicolas Sarkozy şi Gordon Brown i-au înlocuit pe Jacques Chirac şi Tony Blair, iar în Australia, laburiştii au câştigat puterea după mai bine de zece ani de conducere conservatoare. 2007 a fost şi anul în care, pentru prima dată, posturi politice importante, în mai multe colţuri ale lumii, au fost ocupate de femei. Este vorba despre Cristina Kirchner, în Argentina, Nancy Pelosi, în SUA, sau Prathiba Patil, în India.

Politicieni care au preluat puterea

Ban Ki-moon a devenit al optulea secretar general al ONU chiar pe 1 ianuarie 2007. Fost diplomat de carieră în ministerul de externe de la Seul şi la ONU, el a luat unele măsuri organizatorice chiar în primele luni de mandat. Una dintre ele este reforma politicii de angajare la ONU, ce presupune ca toate numirile să se facă pentru o perioadă de cinci ani, cu revizuiri anuale privind performanţa. În mai multe probleme mondiale proeminente, cum ar fi proliferarea nucleară în Iran şi Coreea de Nord, Ban a adoptat poziţia Consiliului de Securitate. Notabil este refuzul lui de a se implica direct în problema statutului Taiwanului. Ban a respins, în iulie, solicitarea preşedintelui taiwanez de admitere a ţării în ONU. Din 1993, Adunarea Generală a ONU a respins de 14 ori încercarea Taiwanului de a deveni membru al organizaţiei.

Ban a identificat încălzirea globală drept una dintre problemele pe care va pune accent în cadrul mandatului său, iar Darfurul drept cea mai mare prioritate din punct de vedere umanitar. El a jucat un rol important în criza din Darfur, având mai multe întâlniri cu preşedintele sudanez Omar Bashir, pentru a-l convinge să permită accesul forţelor de pace în zonă. Pe 31 iulie, Consiliul de Securitate al ONU a aprobat trimiterea a 26.000 soldaţi în regiune.

Ban a fost acuzat de favoritism de unii angajaţi ai ONU, pentru numirea unor compatrioţi în posturi-cheie. El a mărit prezenţa sud-coreeană în structurile ONU cu peste 20%. În plus, indianul Siddarth Chatterjee, ginerele lui Ban Ki-moon, a fost numit pe o poziţie importantă în cadrul ONU în Irak, generând acuzaţii şi de nepotism.

Nancy Pelosi a devenit pe 4 ianuarie 2007 prima femeie-preşedinte al Camerei Reprezentanţilor din SUA. Pelosi s-a opus "valului" de mărire a numărului soldaţilor din Irak susţinând că măsura nu va face decât să amplifice pericolul ce planează asupra SUA şi să consume resursele armatei fără niciun rezultat strategic. Pelosi a fost unul dintre cei şapte congresmeni americani care au efectuat o vizită în Orientul Mijlociu, ce a inclus şi Siria. Administraţia Bush, care nu are relaţii diplomatice cu Siria, a criticat întâlnirea cu preşedintele Bashad al Assad. Casa Albă nu este de acord cu politica Siriei de sprijinire a Hamas şi a Hezbollah şi acuză Siria pentru destabilizarea guvernului din Liban şi alimentarea violenţelor din Irak.

Nicolas Sarkozy şi-a ocupat fotoliul de la Elysee pe 16 mai, în urma alegerilor ce i-au asigurat 53 la sută din voturile francezilor. El este cunoscut pentru poziţia sa fermă privind respectarea legii şi ordinii publice şi pentru efortul de a revitaliza economia franceză. Pe plan extern, el a adus o schimbare a politicii Franţei faţă de SUA, atrăgându-şi porecla de "Sarko Americanul" sau chiar de "noul pudel al lui Bush". "Sarko", cum este numit atât de suporteri, cât şi de oponenţi, este primul preşedinte francez născut după al Doilea Război Mondial. El a fost în atenţia presei şi pentru viaţa sa privată. De la numirea în funcţia de preşedinte, el a trecut printr-un divorţ, pronunţat oficial pe 15 octombrie, iar din decembrie este implicat într-o nouă relaţie cu fostul manechin Carla Bruni.

Gordon Brown a preluat în iunie conducerea Marii Britanii. Agenda sa politică este dominată de nevoia de a intra în graţiile britanicilor prin distanţarea de nepopularul război din Irak. Este prima dată în 17 ani când Marea Britanie are un nou lider, fără alegeri. Brown care, după părerea multora, nu beneficiază de charisma predecesorului său, având un stil mai sobru, încearcă să depăşească era Tony Blair după un deceniu în care a aşteptat să preia funcţia numărul 1 în stat.

Prathiba Patil
a fost aleasă prima femeie-preşedinte al Indiei pe 19 iulie. De profesie avocat şi membră a Congresului Naţional Indian, Patil a fost nominalizată de partidul de guvernare Alianţa Unită Progresivă şi de Stânga Indiană. Ea şi-a învins rivalul, Bhairon Singh Shakhawat, cu peste 300.000 de voturi.

Abdullah GUl
a fost ales pe 28 august preşedinte al Turciei, într-un vot al parlamentului de la Ankara. Accederea lui la preşedinţie a fost presărată cu controverse, din cauza acuzaţiilor că ar fi împotriva statului secular, la care turcii ţin atât de mult. Gül a fost premier timp de cinci ani (2002-2003) şi ministru de externe între 2003 şi 2007. La baza disputelor a stat faptul că el este un musulman practicant şi că soţia sa poartă vălul islamic. Gül, în vârstă de 56 de ani, spune că nu are legături cu islamismul politic şi susţine că în timpul mandatului de ministru de externe, ce a durat patru ani, a urmărit reforma democratică şi intrarea Turciei în UE.

Yasuo Fukuda şi-a început mandatul de premier al Japoniei în septembrie. El este mai puţin înclinat decât predecesorul său să elimine restricţiile militare şi să permită Japoniei să-şi asume un rol mai important de securitate în Asia, aşa cum doreşte Washingtonul. Politica externă a lui Fukuda nu este atât de centrată pe SUA ca a predecesorului său, Shinzo Abe. Fukuda a promis însă reînnoirea măsurilor speciale împotriva terorismului, ce permit petrolierelor japoneze să realimenteze forţele navale ale coaliţiei în Oceanul Indian.

Cristina Fernandez de Kirchner, fosta primă-doamnă a Argentinei, a fost aleasă în octombrie prima femeie-preşedinte al ţării. Ea a depus jurământul pe 10 decembrie pentru un mandat de patru ani, în care se va confrunta cu o inflaţie în creştere, cu solicitările sindicale privind salarii mai mari şi investiţii private în domeniile-cheie şi cu lipsa de credibilitate instituţională. Cristina Kirchner a anunţat pe 14 noiembrie componenţa noului cabinet, păstrând peste jumătate din vechiul guvern condus de soţul său, Nestor Kirchner.

Kevin Rudd
a câştigat în noiembrie alegerile din Australia, fiind desemnat premier, funcţie pe care şi-a luat-o în primire pe 4 decembrie. La numai câteva ore după depunerea jurământului, Rudd a ratificat protocolul Kyoto. Gestul reprezintă o întoarcere la 180 de grade faţă de politica de lungă durată a predecesorului său, John Howard, şi izolează SUA, care rămân astfel singura economie majoră ce boicotează pactul. Rudd a mai anunţat o măsură importantă: retragerea trupelor din Irak. El a descris decizia Australiei de a participa la războiul din Irak drept "cea mai mare eroare a politicii externe şi de securitate naţională de la războiul din Vietnam". Până la victoria în alegeri a lui Rudd, SUA considerau Australia un aliat major în Irak. Gestul noului premier indică faptul că George W. Bush şi-a mai pierdut un aliat.

Lee Myung-Bak
este noul preşedinte ales al Coreei de Sud. Candidat al conservatorilor, el a câştigat alegerile din decembrie, la mare diferen-ţă faţă de contracandidatul său, Chung Dong-young. Om de afaceri şi fost primar al Seulului, Lee, în vârstă de 66 de ani, poreclit şi "Buldozerul", a promis o politică favorabilă industriei şi comerţului. El a promis sud-coreenilor că veniturile fiecăruia vor creşte cu 40.000 de dolari anual, iar economia ţării va ajunge pe locul şapte în lume.

Politicieni care au pierdut puterea

Jacques Chirac a părăsit în mai fotoliul de la Elysee, pe care îl ocupase timp de 12 ani. El a fost caracterizat drept un lider "oportunist" şi "versatil". Pe plan extern, Chirac a fost cel mai feroce opozant al invaziei Irakului din 2003. El va rămâne în memoria colectivă şi pentru remarcile sale fără menajamente la adresa altor ţări, în principal a Marii Britanii. După încheierea mandatului, Chirac a devenit primul preşedinte francez adus în instanţă într-un caz penal. El este acuzat de remunerări ilegale ale unor persoane pe vremea când era primar al Parisului.

Tony Blair a părăsit Downing Street 10 în iunie, după 10 ani în funcţia de premier al Marii Britanii. Bilanţul mandatului arată că el a mărit semnificativ cheltuielile publice pentru sănătate şi educaţie, a realizat reforme bazate pe piaţa liberă, a introdus salariul minim pe economie, dar şi taxe de şcolarizare în învăţământul superior. Pe plan extern, de la începutul războiului antiteroare în 2001, Blair a fost un susţinător al politicii SUA, mai ales prin participarea la invaziile Irakului şi Afganistanului în 2001 şi 2003. Din această cauză, dar şi pentru afirmaţiile sale cum că Irakul deţinea arme de distrugere în masă, a avut parte de multe critici şi a primit porecla de "pudelul lui George W. Bush".

Jaroslaw Kaczynski a demisionat în noiembrie din funcţia de premier al Poloniei, punând capăt tandemului la putere al gemenilor Kaczynski, o premieră în istoria mondială. Puternic eurosceptici, gemenii au multiplicat fricţiunile din UE, blocând negocierile cu Rusia pe marginea unui important acord economic. Ei
şi-au exasperat partenerii din UE, ameninţând cu blocarea Tratatului de Reformă. Educaţi în spiritul rememorării atrocităţilor naziste, fraţii Kaczynski au acuzat în permanenţă Germania că doreşte să-şi exerseze din nou hegemonia asupra Europei, iar în iunie Jaroslaw Kaczynski a mers până la a compara ţara cu Germania anilor "30, care l-a adus pe Adolf Hitler la putere.

John Howard, fost premier al Australiei timp de 10 ani, şi-a părăsit postul pe 3 decembrie 2007, după ce a dus la final patru mandate. Prin plecarea sa de la putere, SUA a pierdut un aliat fidel. Australia lui John Howard a fost un suporter al invaziei Irakului şi a făcut angajamente privind menţinerea trupelor.

Shinzo Abe a demisionat în septembrie din funcţia de premier al Japoniei. El a avut o politică radicală în privinţa Coreei de Nord, dar a căutat să îmbunătăţească relaţiile cu China. Vizita sa în India, în august 2007, a fost văzută drept începutul unei noi alianţe asiatice. Abe a propus o "Asie lărgită" a democraţiilor aliate ca o contraputere la influenţa în creştere a Chinei în domeniile politic şi militar.