Un fost director executiv al Google acuză: “Google a rămas doar o companie de publicitate”, obsedată să obţină informaţii personale despre oameni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De vină ar fi noul director executiv, Larry Page, care doreşte "să ia faţa" celor de la Facebook în ceea ce priveşte publicitatea. Pentru asta, e nevoie să ştie tot ce se poate şti despre utilizatori. Uniunea Europeană şi Statele Unite au lansat deja o anchetă la adresa Google, care e suspectată că a încălcat dreptul utilizatorilor săi de a-şi menţine anumite informaţii personale departe de ochii companiei.

Un fost director cu atribuţii executive de la Google a formulat acuzaţii dure la adresa fostului său angajator. James Whittaker, actual manager la Microsoft, spune că motorul de căutare s-a transformat într-o "companie de anunţuri publicitare", al cărei interes e doar să scotocească în informaţiile private ale oamenilor.
"Poate că Google are dreptate. Poate că viitorul înseamnă să ştii cât mai multe informaţii posibil despre vieţile personale ale oamenilor", scrie Whittaker pe blogul său Microsoft. "Însă Google-ul de care am fost eu îndrăgostit era o companie de tehnologie. Google-ul pe care l-am părăsit era deja o companie de anunţuri publicitare". Whittaker susţine că politica firmei s-a schimbat în rău o dată cu reîntoarcerea directorului executiv (şi unul dintre fondatori) Larry Page.

Acuzaţiile au fost făcute publice chiar după ce Google a anunţat că îşi schimbă politica privind securitatea informaţiilor personale. Nu în sensul că ar respecta mai mult intimitatea utilizatorilor săi, acuză criticii. Practic, compania reuneşte serviciile sale separate - inclusiv Gmail, Google Search şi serviciile pentru telefoanele cu Android - pentru a avea o "privire" mai bună asupra fiecărui utilizator şi a crea oferte de publicitate personalizate.

Compania a ignorant criticile internaţionale formulate deja faţă de această nouă politică, scrie presa britanică. Politica ar putea încălca legile din Uniunea Europeană, Japonia, Coreea de Sud etc. Oficialii de la Bruxelles au explicat deja, într-o scrisoare trimisă directorului executiv Larry Page, că, la o primă vedere, ceea ce face Google încalcă directivele europene. În plus, circa 50 de grupuri de consumatori din Marea Britanie şi SUA i-au scris şi ele lui Page pentru a protesta.

Motivul: să câştige lupta cu Facebook

Directorul demisionar de la Google susţine că totul s-a schimbat după ce conducerea companiei a fost preluată de Larry Page de la Eric Schmidt. Page ar avea o ţintă clară: să depăşească Facebook în ceea ce priveşte publicitatea. Acesta este şi motivul pentru care compania a început să acorde mai multă atenţie "produselor de socializare" precum Google Plus, faţă de Google Mail, cum fusese până atunci.

"Google încă depăşeşte Facebook ca număr de reclame ajunse la oameni, însă Facebook ştie cu mult mai multe despre acei oameni. Google a luat-o la modul personal. Larry Page însuşi a luat frâiele pentru a corecta ceea ce crede a fi o greşeală", acuză Whittaker.

O comisie federală din SUA a lansat deja o investigaţie la adresa Google Plus, la începutul anului, pentru a proba acuzaţia de practici monopoliste. "Google a făcut în trecut o avere din reclame pentru că avea un conţinut bun. S-a întâmplat exact ca şi cu televiziunile: cea mai bună emisiune primea cele mai bune reclame. Noul Google pare în prezent concentrat mai degrabă pe reclamă în sine", concluzionează fostul angajat.

Google, investigat şi în Uniunea Europeană

Uniunea Europeană a lansat şi ea o investigaţia la adresa Google pentru că ar fi născocit modalităţi pentru a sparge setările a milioane de utilizatori pentru a avea acces la datele lor personale. Este vorba de "manevrarea" browserului Safari Web al utilizatorilor de Apple, susţine o sursă apropiată anchetei, citată de "Wall Street Journal".

Câteva luni bune, Google a utilizat un cod special pentru a amplasa un instrument de urmărire - aşa - numitele "Cookies" - pe computere şi pe gadgeturile celor care utilizau browser-ul Safari Web. De obicei, Safari Web blochează astfel de intenţii de urmărire. Cei de la Google au reuşit însă să găsească o modalitate pentru a-l ocoli. Ancheta, în care sunt implicate instituţii de stat şi agenţii federale din UE şi SUA ar putea arunca Google în bătălii legale de durată şi care s-ar putea termina cu amenzi usturătoare pentru companie şi cu stigmatul de a fi încălcat dreptul la intimitate al utilizatorilor săi. În Franţa, Comisia Naţională pentru Informatică şi Libertăţi a amendat deja anul trecut Google cu 100.000 de euro pentru că a colectat parole şi alte informaţii personale atunci când puneau în aplicare serviciul Street View.

În lume



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite