Ce urmează pentru Italia în era post-Berlusconi?

Italienii au sărbătorit în stradă demisia lui Berlusconi. Sistemul creat de el nu a fost însă abolit încă.

Italia are o şansă de a se regenera atât economic cât şi politic prin demisia lui Berlusconi. Este nevoie însă ca sistemul creat de fostul premier să fie dezmembrat iar forţele creative ale societăţii precum femei puternice, antreprenori angajaţi, să revină în prim-plan. În loc să aştepte sprijin de la FMI şi de la UE, 15.000 de antreprenori italieni s-au întrunit pentru a cumpăra un număr mare de bonduri de stat sub mott

Mario Monti, fostul comisar european pentru concurenţă, are o misiune grea ca succesor. Datoria italiană depăşeşte în prezent 1,9 trilioane de euro, adică 120% din PIB-ul anual al ţării, iar dobânzile la bondurile italiene continuă să crească.  Anul viitor Italia va trebui să refinanţeze 300 de miliarde de euro, şi asta în condiţiile în care creşterea economică va fi de doar 0,5% anul acesta.

În plan politic, Berlusconi va continua să aibă o influenţă puternică, iar pentru ca o schimbare reală să se producă ar trebui dezmembrat întregul sistem creat de el, bazat pe cumpărarea loialităţii prin favoruri şi funcţii, scrie Maurizio Viroli, profesor de teorie politică la Universitatea Princeton, în IHT.

În opinia sa, berlusconismul este ca o curte de lorzi: un Senior stă în centru, înconjurat de un mare număr de curtezani şi servitori care-i datorează puterea, bogăţia şi faima, deci sunt servili, corupţi şi şantajabili. Acest sistem funcţionează atâta vreme cât servitorii au încredere că Seniorul va rămâne la putere, garantându-le astfel privilegiile şi realegerea.  Viroli consideră că Italia are însă şansa acum după demisia lui Berlusconi de a începe un proces de regenerare civică şi politică, care să aibă în centru respectarea legii.

Trei scenarii economice

Cât priveşte viitorul economiei italiane, revista germană Spiegel prezintă trei scenarii posibile pentru perioada următoare. Primul implică recuperarea economiei prin forţe proprii, plecând de la ipoteza că noul premier va fi capabil să-şi asigure repede sprijinul unui număr mare de partide politice şi să creeze un guvern stabil de uniune naţională format din experţi în economie.

Acest nou executiv ar urma să aplice măsurile de austeritate promise, dar neimplementate, de succesorul lui, precum creşterea vârstei de pensionare la 67 de ani, privatizarea întreprinderilor de stat şi tăieri semnificative în sectorul bugetar. Prin restaurarea credibilităţii guvernului, Italia ar recâştiga încrederea pieţelor financiare, iar dobânzile la bonduri ar scădea.

În definitiv, Italia are o experienţă cu datoria mare. În 1995 aceasta atingea 121,5% din PIB, fiind mai mare decât în prezent iar autorităţile au reuşit s-o reducă. „Faţă de economia grecească, cea italiană este mult mai dezvoltată şi diversificată, deficitul bugetar este mic, iar băncile sunt sănătoase”, explică Jens Boysen-Hogrefe, economist la Institutul de Economie Mondială din Kiel.

Un al doilea scenariu pentru economia italiană este cel al stagnării, mai ales din cauza structurilor politice paralizate şi a creşterii economice modeste din ultimii 15 ani. Noul guvern n-ar reuşi să îndeplinească aşteptările iar ţara ar deveni dependentă de partenerii din zona euro şi de FMI.  Deja Fondul a oferit Italiei la summitul G20 de la Cannes o linie de credit în valoare de 50 de miliarde de euro, pentru a linişti pieţele financiare. Unii economişti consideră că aceste finanţări temporare nu au efect decât dacă pieţele sunt convinse că în câteva luni Italia se va putea refinanţa singură pe termen lung.  

Al treilea scenariu şi cel mai rău este cel al scufundării Italiei. Ţara n-ar reuşi să convingă pieţele de sănătatea economiei sale şi ar lua drumul Greciei, ceea ce ar însemna totodată sfârşitul uniunii monetare. Pericolul există şi pentru că Fondul European de Stabilitate Financiară, chiar mărit la 440 de miliade de euro, nu este suficient de mare pentru a pune pe picioare Italia. Un faliment necontrolat al Italiei ar avea consecinţe catastrofale pentru întreg sistemul financiar şi pentru economia globală. O serie de alte ţări precum Spania, Belgia şi Franţa ar fi şi ele ameninţate de faliment.

Resursele umane italiene

Scenariile sumbre asupra viitorului Italiei ar putea totuşi să fie infirmate. Italia are resursele umane şi economice necesare pentru a depăşi criza în care se află. „O ţară fascinantă, cu multe faţete a fost ascunsă multă vreme, eclipsată sub  masca grotescă a lui Berlusconi cu toate scandalurile sale, scriu jurnaliştii germani de la săptămânalul „Die Zeit”. Un exemplu este Anna Finocchiaro, purtătoare de cuvânt a fracţiunii Partidului Democrat din Senat. De origine din Catania, ea are ca juristă respect faţă de lege, ceea ce nu este puţin lucru având în vedere presiunile la care a supus Berlusconi sistemul judiciar.  Femeile ca ea arată că există şi o altă Italie, care a supravieţuit degradării morale din era Berlusconi, scriu jurnaliştii germani.

Italia a fost întotdeauna ţara celor o mie de comune, a indivizilor creativi. Chiar şi în politică. Nichi Vendola, preşedintele Regiunii Puglia, şi-a organizat partidul complet pe Internet şi a insistat asupra unui proces bottom-up. Iar candidatul lui a câştigat surprinzător alegerile pentru primăria din Milano.  Regiunea lui Vendola stă mult mai bine la capitolul protecţia mediului şi turism sustenabil decât alte regiuni din sud.

Acesta este paradoxul actual în Italia: în ciuda divizării şi atomizării vizibile a Italiei, forţa sa stă tocmai în asta, în forţa individului. Voluntariatul este o practică veche de decenii, iar cetăţenii sunt solidari în momente grele precum catastrofele naturale.  Ei se autoorganizează şi preiau sarcini pe care statul nu le poate îndeplini. De exemplu pentru integrarea imigranţilor există în multe oraşe tutorat pentru teme, ore de italiană şi altele activităţi organizate de localnici.

De această predispoziţie către voluntariat şi către solidaritate va fi nevoie în era post-Berlusconi pentru că acum trebuie să vină o vreme a reconstrucţiei şi a împăcării pentru ca ţara să poată ieşi din criză, concluzionează „Die Zeit”.

Deja 15.000 de antreprenori italieni s-au întrunit pentru a cumpăra un număr mare de bonduri de stat sub motto-ul „Mai bine ne plătim datoriile singuri!”. Deci viitorul Italiei nu sună atât de rău pe cât se aude.