De ce ar provoca Iranul un scandal internaţional?

Regimul ayatollahului Khamenei părea nu numai ferit de furtuna revoluţiilor care au cuprins întreaga regiune, ci chiar principalul beneficiar al acestora. Pierderea influenţei asupra Hamasului face însă Teheranul mai vulnerabil.

Acordul dintre Israel şi Hamas, mediat de Egipt, pentru eliberarea soldatului Gilad Shalit şi tentativa de asasinat a ambasadorului saudit sunt intim legate. Trecerea Hamasului de sub influenţa iraniană sub cea egipteană îngrijorează Teheranul.  

Marţi, autorităţile americane au anunţat că au dejucat un atentat care viza uciderea ambasadorului Arabiei Saudite la Washington, Adel al-Jubeir. Atentatul, conform informaţiilor obţinute de serviciile secrete americane, urma să aibă loc într-un restaurant central şi executat de o un cartel mexican al drogurilor. Organizatorii atentatului erau Gărzile Revoluţionare Islamice iraniene, prin intermediul unui agent, Manssor Arbabsiar, arestat de autorităţile americane. Dar ce ar fi putut determina autorităţile iraniene să lanseze o astfel de provocare, având în vedere că Iranul părea să beneficieze strategic în urma evenimentelor din Orientul Mijlociu?

Chiar dacă a fost confruntat cu o criză la vârf între preşedintele Ahmadinejad şi ayatollahul Khamenei, regimul însuşi părea ferit de furtuna revoluţiilor care au cuprins întreaga regiune. Haosul instituţional din Egipt servea de minune întăririi influenţei iraniene în regiune, iar relaţia Israelului cu Egiptul părea a fi din ce în ce mai şubredă. Şi, totuşi, într-o perioadă în care lucrurile mergeau de la sine, Iranul şi-a propus să acţioneze într-un mod profund perturbator. De ce?

Martin Indyk, directorul programului de politică externă a Institutului Brookings şi fost ambasador al Statelor Unite în Israel, explică într-un articol publicat în FP felul în care se reaşează strategic regiunea şi de ce Iranul nu se află într-o situaţie atât de confortabilă pe cât s-ar putea crede.

Conflictul avantajează Iranul

Indyk consideră că cele două evenimente petrecute în această săptămână – acordul dintre Israel şi Hamas pentru eliberarea soldatului Gilad Shalit şi tentativa de asasinat a ambasadorului saudit – sunt mai intim legate decât ar părea la prima vedere.

Negocierile privind eliberarea lui Shalit au avansat extrem de dificil, în ciuda medierilor externe. Iar Iranul, în postura sa de susţinător al Hamasului, a subminat de câte ori a avut ocazia respectivele negocieri. Pentru Iran orice înţelegere între cele două părţi, orice pas spre normalizarea relaţiilor, aduce atingere intereselor sale. Păstrarea stării de conflict avantajează Iranul. Dar, în ultima perioadă, arată Indyk, influenţa Iranului asupra Hamasului a scăzut. O serie de lideri ai Hamasului, stabiliţi în Siria – printre care Khaled Meshal – au început să negocieze cu guvernul egiptean provizoriu obţinerea dreptului de a locui în Egipt. Creşterea influenţei Frăţiei Musulmane (organizaţie sunnită) în Egipt şi represiunea regimului Assad împotriva majorităţii sunnite din Siria a cântărit în decizia leadership-ului extern al Hamas să îşi mute cartierul general. Condiţiile egiptene au fost: reconcilierea cu preşedintele Abbas – care a fost anunţată în luna mai, la Cairo, şi un schimb de prizonieri cu Israelul – care a fost anunţat în această săptămână. Evenimentele au o importantă însemnătate pentru balanţa de putere a Orientului Mijlociu, ele consfinţind trecerea Hamasului de sub influenţa iraniană, sub cea egipteană.

Prins în capcană

Iranul şiit are doi rivali în Orientul Mijlociu. Unul este Egiptul. Celălalt este Arabia Saudită. Implicarea Arabiei Saudite în conflictul din Bahrain – unde saudiţii au intervenit pentru susţinerea regimului – a afectat interesele iraniene. Pierderea influenţei asupra Hamasului în dauna Egiptului, presiunea saudită şi slăbirea Siriei, pun Iranul într-o situaţie mult mai vulnerabilă decât pare la prima vedere. „Simţindu-se prins într-un colţ, Iranul ripostează agresiv”, conchide Indyk.