De ce motorul franco-german al UE va continua să funcţioneze

În locul tradiţionalei căutări a unui compromis germano-francez în UE, în era Sarkozy Franţa s-a apropiat de politica economică a Germaniei până la confundarea cu poziţiile acesteia în UE. Cele două ţări sunt însă foarte dependente una de alta, iar diferenţele dintre Merkel şi Hollande nu exclud un Merkhollande după Merkozy, crede o expertă germană. 

Modele diferite, apropiate de criză. Relaţiile dintre Germania şi Franţa sunt în mod tradiţional foarte strânse, dar n-au fost niciodată scutite de diferenţe şi divergenţe. Mai ales pe plan economic cele două ţări se revendică de la două modele diferite: orientare către export vs. Orientare către consumul intern şi stimularea creşterii interne, disciplină bugetară  vs. solidaritate financiară. În primii ani ai crizei financiare şi economice ambele ţări au încercat să se agaţe de principiile lor de politică economică. 

Deciziile luate ca reacţie la criză au reprezentat în mare parte compromisuri. În ultimele luni însă raportul dintre Germania şi Franţa s-a schimbat: într-o voltă surprinzătoare Sarkozy a trecut pe linia guvernului german şi a propagat şi el de atunci strategia disciplinei bugetare europene. „Modelul Germania“  şi-a pus mai multe săptămâni amprenta pe  campania electorală a preşedintelui francez  Nicolas Sarkozy.

În locul tradiţionalei căutări a unui compromis germano-francez, Franţa s-a apropiat de politica economică a Germaniei. Crititica opoziţiei socialiste franceze legată de această evoluţie şi de modelul german, care este catalogat drept nesocial şi dăunător creşterii economice, arată însă că diferenţele principale dintre cele două modele economice continuă să existe. Pe termen mediu, este însă de aşteptat că se va ajunge iar la compromis.

Interdepdenţe. Angela Merkel are nevoie de susţinerea Franţei pentru a implementa strategia ei de disciplină bugetară şi deciziiile pactului fiscal, precum plafonul de datorie publică. Iar Sarkozy a încercat să puncteze în cursa electorală cu referiri la „modelul Germania“ şi chiar la „Agenda 2010“ a fostului cancelar german Gerhard Schröder, legitimând prin acesta reformele dureroase şi nepopulare din propria ţară.

Un posibil Merkhollande, după Merkozy.  În prezent vedem că poziţia lui Hollande referitoare la renegocierea Pactului fiscal este mai puţin radicală şi vizează până la urmă doar completarea acestuia cu măsuri de creştere. În această politică care pune accent pe creştere, Hollande ar putea fi susţinut de alţi parteneri europeni, printre care Italia. Tot sub presiunea crizei se va găsi şi de data aceasta un compromis. Pentru că pe fond aproape toţi candidaţii francezi la preşedinţie francezi, inclusive Hollande, au recunoscut că este nevoie de o disciplină bugetară naţională  mai puternică. În plus, după alegerea lui Hollande vocile populiste din Partidul Socialist care criticau modelul german au amuţit.

Katrin Sold este cercetătoare la German Council on Foreign Relations (DGAP), specializată în relaţii franco-germane.

A consemnat Matei Dobrovie