Cum încearcă Rusia să-şi sporească puterea soft

Jurnaliştii se uită la o machetă a Parcului Olimpic unde se vor desfăşura Jocurile de Vară de la Soci. găzduirea mega-evenimentelor internaţionale este instrumentalizată în discursul public pentru a legitima regimul politic actual.

Prin politica proiectelor grandioase precum organizarea Jocurilor Olimpice de iarnă din 2014 şi găzduirea Campionatului Mondial de fotbal din 2018, regimul Putin urmăreşte bifarea mai multor obiective simbolice: pe plan intern este un efort de modernizare a unei infrastructuri cu miză identitară, iar extern – o şansă de a-şi spori „puterea soft”.  

Articol din Dosarul "Sistemul Putin", apărut în numărul 27 al FP România.

În Rusia circulă o glumă: „De ce candidează din nou Putin la preşedinţie? Deoarece Carta Olimpică prevede că doar şeful statului poate deschide oficial Jocurile Olimpice.” Deşi Putin nu a reuşit pe parcursul campaniei electorale din 2012 să ofere o explicaţie convingătoare cu privire la necesitatea revenirii sale la Kremlin, gluma care face referire la Olimpiada de iarnă de la Soci din 2014 s-ar putea să conţină un sâmbure de adevăr. La finele primului mandat, Putin conducea o Rusie consolidată politic şi independentă financiar. Profiturile fabuloase înregistrate de pe urma exporturilor de hidrocarburi au ridicat o problemă atipică pentru Rusia post-sovietică: „ce facem cu banii?” Parţial, extra-veniturile au fost canalizate în Fondul de Stabilitate, care a permis în 2009 Kremlinului să atenueze impactul crizei economice globale. Însă o parte a fost investită în ceea ce rapid a devenit marca înregistrată a Rusiei lui Putin – politica proiectelor grandioase.

În 2006 Rusia a obţinut dreptul de a găzdui summit-ul Cooperării Economice Asia-Pacific la Vladivostok în 2012, iar în 2007 a câştigat competiţia pentru a organiza Jocurile Olimpice de iarnă din 2014. Mai mult, în 2010 Rusia s-a impus din nou, de această dată în calitate de stat-gazdă al Campionatului Mondial de fotbal din 2018. În cele trei cazuri, Putin s-a implicat personal în campaniile de promovare. În 2007 şi 2010 s-a deplasat la adunările forurilor de specialitate şi a rostit discursuri de sprijin în limba engleză, oferind ocazii rare de a fi auzit vorbind public într-o limbă străină.

Agenda internă

Cele trei evenimente internaţionale presupun investiţii masive în infrastructură. Reabilitarea drumurilor, înălţarea podurilor, dezvoltarea infrastructurii feroviare şi de telecomunicaţii, construcţia de noi facilităţi sportive şi turistice fac parte din agenda de modernizare a ţării, aşa cum este aceasta concepută la Kremlin. În Rusia, termenii de execuţie a lucrărilor deseori nu sunt respectaţi. Prin organizarea evenimentelor internaţionale se doreşte impunerea unei discipline în execuţia şi finalizarea proiectelor de infrastructură. Trebuie remarcat şi faptul că eforturile de modernizare ţintesc două regiuni vulnerabile ale Rusiei. Soci se învecinează cu republicile din Caucazul de Nord, răvăşit de violenţă, corupţie şi şomaj galopant. Vladivostok face parte din Orientul Îndepărtat al Rusiei, o regiune tot mai depopulată, dezindustrializată şi izolată de restul ţării. Astfel, Kremlinul speră prin politica proiectelor grandioase să revitalizeze infrastructura şi să impulsioneze dezvoltarea regiunilor, surse actuale sau potenţiale de ameninţări neconvenţionale la adresa securităţii naţionale. Nu este întâmplător, de pildă, că pregătirea Jocurilor Olimpice de la Soci a coincis cu o serie de proiecte de dezvoltare şi promovare a staţiunilor montane din Kabardino-Balkaria, republică din Caucazul de Nord.

Nu în ultimul rând, găzduirea mega-evenimentelor internaţionale este instrumentalizată în discursul public pentru a legitima regimul politic actual. Rusia nu a mai organizat niciodată Jocurile Olimpice de iarnă sau Campionatul Mondial de fotbal. Acestea sunt prezentate ca realizări ale actualului regim şi dovezi incontestabile ale reputaţiei internaţionale în creştere de care se bucură Rusia lui Putin. De asemenea, politica proiectelor grandioase în domeniul sportului face parte din procesul de construcţie identitară. Este de aşteptat ca eventuale performanţe sportive să fie „expropriate” de Kremlin, pentru a stimula mândria naţională văduvită de succese notabile în anii declinului post-sovietic.

Agenda externă

Creşterea resurselor unui stat alimentează ambiţii internaţionale, iar Rusia nu e o excepţie. O recuperare economică susţinută în anii 2000 a motivat Rusia să caute intens recunoaşterea simbolică internaţională, a recâştigării statutului de mare putere. Kremlinul s-a angajat în politica de recâştigare a prestigiului şi prin intermediul mega-proiectelor. Pentru Rusia era esenţial să găzduiască evenimente internaţionale după ce alţi membri BRIC au obţinut dreptul de a organiza Jocurile Olimpice (Beijing, 2008) sau Campionate Mondiale (Brazilia, 2014). De asemenea, maxima audienţă de care se bucură evenimente sportive oferă Rusiei şansa de a spori „puterea soft”. Moscova doreşte să demonstreze că Rusia nu este doar o mare putere militară, dar şi una sportivă şi civilizată. În acest context, pregătirile pentru aceste evenimente trebuie să confirme că Rusia este capabilă să realizeze cu succes proiecte complexe de proporţii.

Pe plan regional, organizarea Jocurilor Olimpice la Soci facilitează absorbţia economică a Abhaziei de către Rusia. Proximitatea geografică, infrastructura şi resursele naturale ale regiunii separatiste sunt masiv utilizate de Rusia. Summit-ul de la Vladivostok se înscrie în strategia de integrare a Rusiei în regiunea Asia-Pacific. Rusia aspiră să fie printre statele-cheie ale balanţei de putere în regiunea spre care se mută centrul de greutate al sistemului internaţional. Pe modelul Sankt Petersburgului, considerat „fereastra spre Europa”, Vladivostok se doreşte a fi o „fereastră spre Asia-Pacific”.

Slăbiciunea puterii

Politica proiectelor grandioase a scos însă la iveală slăbiciunile regimului politic şi limitele abordării paternaliste de modernizare a ţării. Investiţiile masive au încurajat corupţia la nivel regional şi federal. Şeful Curţii de Conturi a detaşat o echipă de auditori pentru a supraveghea construcţia în Vladivostok a podului poreclit în blogosfera locală podul „comisionului de aur”. Bugetele pentru evenimente s-au dublat sau chiar triplat. Bugetul Olimpiadei de la Soci a explodat, de la 12 la 33 miliarde dolari. Simptomatice sunt întârzierile şi proasta calitate de execuţie a lucrărilor. Întârzierile sunt înregistrate la peste 70 de şantiere din Soci. Anul trecut şeful corporaţiei Olimpstroi, responsabilă pentru lucrări în Soci, a fost înlocuit. Pentru finalizarea lucrărilor la termen, miniştrii de resort, preşedintele şi primul-ministru au recurs la „control manual”, deplasându-se de mai multe ori pe şantiere pentru inspecţii.

Pregătirea evenimentelor s-a desfăşurat şi cu multiple abuzuri din partea autorităţilor. De pildă, exproprierile în suburbiile oraşului Soci au fost realizate cu încălcări grave ale legislaţiei. Criza economică a afectat alocarea sumelor bugetate. În 2009 guvernul rus a luat în consideraţie varianta organizării summit-ului APEC la Sankt Petersburg. Este de urmărit cum autorităţile centrale vor face faţă financiar pregătirilor în eventualitatea unui al doilea val al crizei economice globale. Este foarte posibil ca, în cele din urmă, constrângerile de ordin financiar să proiecteze o imagine total diferită celei dorite de regim: o putere care încearcă să mascheze declinul relativ prin politica de prestigiu.

La nivel local există preocupări cu privire la întreţinerea facilităţilor construite după găzduirea evenimentelor. Fără alocările bugetare federale, istoria unor facilităţi abandonate după Jocurile Olimpice de vară la Moscova din 1980 s-ar putea repeta.

Asigurarea securităţii pe parcursul desfăşurării evenimentelor este o altă provocare serioasă pentru autorităţi. Mega-evenimentele sportive sunt ocazii unice pentru rebelii din Caucazul de Nord pentru a se face auziţi internaţional. Atacul terorist asupra unei staţiuni montane din Kabardino-Balkaria în 2011 confirmă cele mai sumbre prognoze. Misiunea serviciilor de securitate este relativ mai uşoară în 2014, deoarece toate forţele vor fi concentrate pentru securizarea unui singur oraş. Însă campionatul din 2018, care se va desfăşura în mai multe oraşe din Rusia, va pune la grea încercare întregul sistem de asigurare a securităţii naţionale. Vor fi în stare structurile de forţă, deseori implicate în scandaluri de corupţie, activităţi economice ilicite şi hărţuirea investitorilor străini să asigure securitatea fanilor sportului?

Stanislav Secrieru este expert în politica Federaţiei Ruse în spaţiul ex-sovietic.