Cum să facem lobby-ul transparent

0
Publicat:
Ultima actualizare:
O păpuşă reprezentându-l pe fostul comisar pentru comerţ Peter Mandelson este manevrată de un protestatar în faţa Comisiei Europene. Trecerea foştilor comisari în slujba unor firme mari de lobby este criticată de adversarii "capturii corporatiste".
O păpuşă reprezentându-l pe fostul comisar pentru comerţ Peter Mandelson este manevrată de un protestatar în faţa Comisiei Europene. Trecerea foştilor comisari în slujba unor firme mari de lobby este criticată de adversarii "capturii corporatiste".

Koen Roovers, coordonatorul Alianţei pentru Transparenţă şi Etică în Lobby (Alter-EU), formată din 160 de ONG-uri, sindicate, profesori universitari şi firme de public affairs preocupate de creşterea influenţei lobby-ului corporatist asupra agendei politice a Europei, face câteva recomandări legate de transparenţa şi etica în procesul de lobbying pentru FP România.

Addenda la dosarul Lobbyiştii României, publicat în FP România nr. 22 (mai/ iunie 2011)

Fenomenul lobby-ului corporate şi pentru profit este, în opinia sa, controversat şi chiar anti-democratic în măsura în care cei care cheltuie mai mult pentru lobby, au şanse mai mari de a influenţa  deciziile UE. Pentru a apăra „democraţia cetăţenilor” de „captura corporatistă”, Roovers crede că este nevoie de următoarele măsuri:

•    Registrul voluntar de înregistrare a grupurilor de interese trebuie înlocuit cu un sistem obligatoriu de transparenţă în lobby care să permită cetăţenilor UE să vadă cine influenţează procesul decizional în UE, pe ce probleme, în numele cui şi cu ce bugete.

•    Comisia şi Parlamentul trebuie să facă înregistrarea o obligaţie pentru toţi actorii implicaţi în lobbying-ul la nivelul UE (inclusiv firme de avocatură şi think-tank-uri). Iar fiabilitatea informaţiilor publicate ar trebui asigurată prin introducerea de sancţiuni pentru cazurile de raportare falsă.

•    Comisia Europeană trebuie să fie transparentă şi în privinţa grupurilor de experţi şi să asigure independenţa acestora de corporaţii.

•    CE trebuie să raporteze ce actori au fost consultaţi în procesul de pregătire a unor propuneri legislative. Raportorii din PE într-un dosar ar trebui să prezinte o listă a stakeholder-ilor cu care s-au întâlnit sau au corespondat pentru realizarea draftului de rezoluţie.

•    Ca iniţiator al legislaţiei europene, Comisia ar trebui să arate transparenţă online în legătură cu întâlnirile şi corespondenţa dintre oficialii săi şi lobby-şti.

•    Pentru a evita conflictele de interese, comisarii şi oficialii, înalţii funcţionari europeni cu responsabilităţi de policy-making, trebuie să ia o pauză de cel puţin doi ani după ce-şi părăsesc funcţiile până să intre în industrie şi să facă lobby. Foştii comisari trebuie să se odihnească trei ani, în conformitate cu perioada în care primesc o alocaţie pentru a se întreţine.

•    Este nevoie de un cod etic la nivelul instituţiilor UE, care să-i împiedice pe lobby-işti să exercite o influenţă nepotrivită prin oferirea de bani, cadouri sau ospitalitate decidenţilor politici europeni. Pentru supravegherea procesului de lobby este nevoie de o comisie independentă de etică pentru fiecare instituţie UE, care să aibă atribuţii pentru a investiga şi a raporta public conflictele de interese.   

Lobby şi legislaţie europeană

Astăzi în medie 30-40% din toate legile naţionale şi reglementările din cele 27 de state membre derivă din legislaţia europeană. Ponderea este de 60% în probleme de mediu şi de 80% pentru problemele economice.

Dacă în 1985 erau aproximativ 654 de lobbyişti la Bruxelles, numărul lor a crescut la peste 3.000 în 1992. În prezent 15-20.000 de lobby-işti influenţează instituţiile UE.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite