Cum a devenit Frăţia Musulmană din Egipt neoliberală

Noul brand al Fraţilor Musulmani este un amestec de modernism tehnocratic şi valori conservatoare

Cunoscutul islamolog Olivier Roy consideră că noii islamişti din lumea arabă sunt orientaţi către modernitate şi antreprenoriat şi nu pot evita drumul către instituţionalizarea democraţiei.

Articol din ediția nr. 29 a FP România (iulie/august 2012), din 20 iulie la toate standurile de presă.

Frăţia Musulmană a beneficiat de vidul politic creat de liberalii secularişti care au condus revoluţia dar nu au putut să ia puterea. În opinia lui Roy, atuul principal al islamiştilor a fost că erau singura forţă politică organizată, cu rădăcini puternice în societate şi cu o experienţă, legitimitate şi popularitate date de deceniile de opoziţie faţă de regimurile autoritare. Ca urmare a experienţei lor legate de represiunea guvernamentală, Fraţii Musulmani au intrat în jocul politic parlamentar în Maroc şi în Iordania. Pe de altă parte, mulţi lideri islamişti aflaţi în exil în ţări occidentale au venit cu idei noi şi cu agende care puneau accent pe democraţie şi drepturile omului.

Impunerea de către aceştia a unui stat islamic guvernat de şaria este însă improbabilă, scria expertul francez într-un comentariu publicat de Washington Post. Islamiştii sunt mai degrabă burghezi din clasa mijlocie, care au beneficiat de liberalizarea economiilor locale în ultimele decenii ale secolului 20, mai ales în ţările fără resurse de petrol. În plan extern, sunt mult mai realişti şi favorizează mai degrabă o pace rece cu Israelul decât promovarea jihadului. Sursa lor de inspiraţie este AKP-ul turcesc. Islamiştii s-au reorientat şi pentru că societăţile s-au schimbat. Generaţia Tahrir a intrat pe scena politică cu tineri mai bine conectaţi cu exteriorul, mai educaţi, cu un spirit critic mai dezvoltat şi mai dornici de participare. 

Noul lor brand este un amestec de modernism tehnocratic şi valori conservatoare. Iar faptul că au fost aleşi cu o agendă clară – stabilitate, bună guvernare şi creştere economică – îi obligă să respecte multipartidismul şi legalismul pentru a nu pierde electoratul, care vrea stabilitate şi pace, nu revoluţie. Frăţia Musulmană va trebui să găsească un echilibru între aceste deziderate şi mesajul religios – asupra căruia sunt concuraţi de salafiştii care s-au decis să participe şi ei, în premieră, la jocul democratic, prin înfiinţarea de partide proprii.

În opinia lui Roy, modalitatea prin care s-ar putea face acest lucru este transformarea normelor pur islamice în valori conservatoare mai universale, precum valorile familiei în locul impunerii preceptelor şaria privind femeile. Pe lângă drepturile femeilor, islamiştii vor trebui să redefinească şi libertatea religioasă, ca libertate individuală, nu a unei minorităţi. Asta ar implica inclusiv dreptul egiptenilor musulmani de a se converti la creştinism. Miza finală ar fi instituţionalizarea democraţiei, nu promovarea de politici liberale. Iar chiar dacă cultura politică a Frăţiei nu este încă democratică, ea este forţată să se redefinească în noul peisaj politic, la fel cum Biserica romano-catolică a sfârşit prin acceptarea instituţiilor democratice, chiar dacă practicile ei rămâneau oligarhice, conchide Olivier Roy.