Cum au „cucerit” greieraşii Italia
0
„Mişcarea de 5 stele” a comicului Beppe Grillo a devenit a treia forţă politică din Italia după alegerile locale, a câştigat primăria oraşului Parma şi este creditată în sondaje cu 19% din voturi la următoarele alegeri generale. Expert al relaţiei dintre politică şi new media, Giovanni Navarria descrie cum a reuşit o formaţiune a cetăţenilor să-i înfrângă pe candidaţii sistemului.
Interviu din dosarul Noile mişcări civico-politice din ediția nr. 29 a FP România (iulie/august 2012), din 20 iulie la toate standurile de presă.
Ce a declanşat ascensiunea şi succesul electoral al Mişcării de 5 stele la alegerile locale din Italia?
Beppe Grillo a fost fără îndoială un actor-cheie în succesul mişcării. El este unul dintre cei mai populari şi controversaţi stand-up comedieni care au apărut vreodată la televiziunea italiană. Italienii văd în el un om care luptă din greu pentru dezvăluirea adevărului în chestiuni pe care media mainstream şi politicienii nu îndrăznesc sau nu doresc să le abordeze. Dat fiind statutul comediantului, nu este surprinzător că blogul său, beppegrillo.it, deschis în 2005 a servit ca prisma prin un număr tot mai mare de oameni citesc şi înţeleg ce se întâmplă în Italia. Pe paginile acestui blog, activiştii Mişcării de 5 stele şi-au ascuţit dinţii.
Momentul care a pus lucrurile în mişcare a fost 8 septembrie 2007, când peste două milioane de oameni s-au adunat în peste 200 de oraşe – din Italia şi din străinătate – pentru a le striga vaffanculo parlamentarilor lor. Ziua Vaffanculo a fost un moment crucial în istoria societăţii civile tinere, orientate către web. Mii de membri implicaţi în comunitatea activă a blogului au arătat mass-media, dar şi-au demonstrat şi lor înşişi, că sunt o mişcare largă de cetăţeni cu adevărat angajaţi, care sunt capabili să organizeze un protest naţional, să semneze o petiţie, să voteze în alegeri, să-i influenţeze pe alţii, şi, de ce nu, pe termen lung, să schimbe status quo-ul ţării. Profitând de elanul din 2007 al V-day, Grillo a lansat prin blogul său, Liste Civiche, o nouă iniţiativă menită să fie o provocare deschisă la adresa establishmentului politic în alegerile locale din 2010. Această iniţiativă a reprezentat baza politică pentru Mişcarea de 5 stele. Listele civice sunt create prin colaborare, formate din administratori locali, care îndeplinesc standardele promovate de petiţia V-Day. Pentru a primi pecetea de aprobare a blogului – cele cinci stele –, listele nu trebuie să aibă legătură cu niciun partid, membrii lor trebuie să aibă un cazier curat, fiecare candidat să aibă rezidenţa în circumscripţia sa, iar candidaţii să nu fi deţinut anterior decât maximum un mandat, fie la nivel local sau naţional.
Crucial pentru succesul său este faptul că mişcarea poate acum să conteze pe un nucleu dur de susţinători şi activişti dornici să se angajeze direct în modelarea sa în viitor.
La fel de important este faptul că Mişcarea de 5 stele a revenit la esenţa politicii. Candidaţii ei, care au folosit adesea media alternative, precum Internetul, sau campanii door-to-door, au construit legături puternice cu circumscripţiile lor electorale, şi-au discutat ideile şi au primit tot mai mult suport. Nu întâmplător numărul voturilor pe care Mişcarea le-a obţinut la aceste alegeri locale este de trei sau chiar de patru ori mai mare – ca în oraşul Alessandria – decât în 2010, atunci când mişcarea a prezentat pentru prima dată candidaţi la nişte alegeri locale. Abordarea politică a Mişcării este simplă şi eficientă, dar este legată de o strategie pe care multe dintre partidele politice mari din Italia par s-o fi uitat de mult.
Este ascensiunea unei asemenea mişcări anti-sistem semnul unei oboseli a electoratului faţă de democraţia bazată pe reprezentare? Adiacent, mai este posibilă democraţia directă în actualul context de criză?
Italienii nu sunt nemulţumiţi sau obosiţi de reprezentare în sine, ci de calitatea reprezentanţilor. Nisipurile mişcătoare economice şi sociale în care ţara se scufundă în prezent sunt percepute de electorat ca fiind vina unei clase politice care în ultimii 19 ani, cu câteva excepţii izolate, s-a dovedit incapabilă să aibă grijă de ţară. Berlusconi şi aliaţii săi sunt cei care încasează o mare parte din vină pentru că au fost la putere mai mult decât oricine altcineva după 1994, dar stânga – care a guvernat Italia de două ori – nu este fără vină.
Rezultatul recentei runde de alegeri locale şi ultimele sondaje sugerează că electoratul italian este într-adevăr obosit de suspecţii uzuali şi că următoarele alegeri generale vor da o şansă fie noutăţilor şi tinerilor – lui Grillo şi grillinilor lui – sau bătrânilor capabili, ori cel puţin percepuţi astfel – în speţă lui Mario Monti şi tehnocraţilor săi. Potrivit unor sondaje, după recentul succes electoral la locale, Mişcarea de 5 stele ar putea să obţină 19% din voturi la următoarele alegeri generale. În mai, înainte de victoria Mişcării de la locale, o coaliţie condusă de Monti a fost creditată cu un impresionant 29%.
Referitor la democraţia directă, mă îndoiesc că ţara se va îndrepta în direcţia asta. Italia este o republică bazată pe un sistem de reprezentare politică, iar schimbarea acestui sistem ar cere amendamente constituţionale majore. Nu văd cum se poate întâmpla asta. Fără îndoială, democraţia italiană este departe de a fi perfectă şi are nevoie de ajustări urgente. Cea mai mare prioritate pentru actualul guvern ar trebui să fie schimbarea actualei legi electorale, pentru a garanta o stabilitate politică în viitorul apropiat, dar, dat fiind faptul că guvernul Monti nu are o bază politică puternică, este puţin probabil ca profesorul să reuşească. Dreapta are cel mai mult de pierdut într-un asemenea scenariu şi mă îndoiesc că Berlusconi şi aliaţii lui vor avea brusc un acces de conştiinţă şi vor începe să acţioneze pentru binele ţării lor – în definitiv, legea electorală a fost elaborată în timpul guvernării lui Berlusconi din 2001-2006. Să transformi ţara într-o democraţie directă – soluţie pe care nu o consider viabilă – ar cere multe schimbări, nu doar la nivel politic, dar şi la nivel cultural şi inclusiv reglementarea media şi transformarea Italiei într-un stat federal funcţional, obiectivul ratat de Liga Nordului în ultimii 20 de ani.
Vedeţi o revizuire a pactului social între guvernanţi şi guvernaţi, în sensul că italienii sunt atât de dezamăgiţi de reprezentanţii lor încât vor să participe ei înşişi la procesul de luare a deciziilor sau măcar să se alăture forţelor care contestă întregul establishment politic?
Da, cred că acesta este un mod de a formula situaţia. Italienii vor să fie mai prezenţi politic, iar reprezentanţii lor să fie mai responsabili pentru acţiunile şi eşecurile lor – şi astfel mai apropiaţi de nevoile oamenilor. Mişcarea de 5 stele este un important, dar nu singurul exemplu al acestui trend. Mişcarea Girotondo de acum câţiva ani, condusă de regizorul de film Nanni Moretti, a fost poate cel mai cunoscut precedent, dar nu s-a transformat niciodată într-o mişcare politică adevărată şi a dispărut fără să realizeze mare lucru. Recent născuta Mişcare ALBA este poate cea mai remarcabilă nouă reprezentantă a acestui trend. Mişcarea profesorilor, aşa cum a numit-o o parte a presei, doreşte să se prezinte ca o alternativă pentru partea de electorat care nu se recunoaşte în ideile lui Grillo. Per ansamblu, mi se pare că sunt vremuri interesante în sfera politică italiană. Nu sunt sigur ce va ieşi din asta, dar mă îndoiesc că va fi mai rău decât ce am trăit în ultimele două decenii.
Care este profilul votanţilor Mişcării de 5 stele?
Sondaje de opinie recente arată că votanţii sunt tineri, educaţi şi pasionaţi de Internet, interesaţi de politică, citesc ziarele, majoritatea sunt mai degrabă de stânga, dar un sfert din electoratul Mişcării refuză orice etichetă politică. Sunt mai prezenţi în regiunile din centrul şi nordul Italiei decât în sud.
Cât de eficiente sunt social media în promovarea unei democraţii grassroots şi în atragerea votanţilor care vor să participe activ la procesul de decizie?
În Italia, ca şi în alte părţi ale lumii, web-ul a dat noi energii acestor grupuri grassroots, care sunt mici şi care au resurse prea modeste pentru a-şi putea permite să acopere costurile tot mai mari ale campaniilor electorale tradiţionale. De exemplu, campania Mişcării de 5 stele pentru primăria din Parma, pe care a câştigat-o, a costat doar 7.000 de euro.
Web-ul este, de asemenea, o unealtă extraordinară de conectare a oamenilor care trăiesc departe unii de alţii şi de luptă împotriva monpolului pe adevăr şi informaţie exercitat de media ghidată politic – aşa cum s-a întâmplat în Italia sub conducerea lui Berlusconi. Fără îndoială, meet-up grupurile Friends of Beppe Grillo au jucat un rol crucial în mobilizarea nucleului dur al susţinătorilor mişcării, în prezent existând 392 de grupuri, cu peste 75.000 de membri, răspândiţi în 9 ţări. Pe de altă parte, trebuie să rămânem precauţi faţă de limitele acestor instrumente la nivel naţional. Italia nu este, totuşi, ţara ideală pentru Internet. Sigur, există 21 de milioane de utilizatori de Facebook, iar conturile active de Twitter depăşesc două milioane - dar nu trebuie să uităm că, per total, doar 49% dintre familiile italiene au acces la Internet broadband, iar în Sud media este de 38%, mult sub media europeană de 61%. Conexiunea de Internet este încă foarte scumpă şi nu întotdeauna o prioritate în bugetul gospodăriei medii. Este clar că nişte alegeri nu pot fi câştigate doar cu asemenea instrumente.
Ce perspective vedeţi pentru aceste mişcări? Riscă să dispară, pentru că le lipsesc programe şi soluţii consistente, dincolo de retorica anti-euro şi de reducerea privilegiilor elitei? Sunt capabili greieraşii să construiască o alternativă credibilă, dincolo de carisma lui Beppe Grillo?
Încă nu putem să evaluăm corect abilităţile politice ale acestor mişcări, nici la nivel local, nici la nivel naţional. Totuşi, cred că este nedrept să afirmi că sunt incoerente şi inconsistente. Din lectura manifestului Mişcării de 5 stele reiese clar unde vor să ajungă, ce obiective au. Şi este vorba nu doar despre politici anti-euro, ci mai mult despre schimbarea ţării. Mediul, asigurările sociale şi economia sunt câteva dintre punctele-cheie de pe agenda lor.
Întrebarea pentru mine nu este dacă grillini pot supravieţui dincolo de carisma comedianului Grillo, ci dacă Mişcarea de 5 stele poate rămâne coerentă în ceea ce priveşte ideile ei, odată ce intră în rutina establishmentului politic. Pot greieraşii (grillini, de la Grillo, greiere în italiană – n. red.) să rămână fideli crezului lor politic, fără să negocieze şi să facă compromisuri cu reprezentanţii partidelor pe care le antipatizează atât de tare? Beppe Grillo este fără îndoială un purtător de mesaj crucial al Mişcării şi mulţi îl văd ca factor sine qua non pentru succesul acesteia. Într-un sondaj recent, 50% dintre respondenţi au spus că mişcarea NU poate supravieţui fără el. Ca de obicei, timpul o va spune. Iar Parma va fi un test crucial pentru dependenţa - sau independenţa - de Grillo. Totuşi, cu sau fără Grillo, succesul Mişcării de 5 stele ar trebui văzut curând ca un important exemplu de renaştere a societăţii civile italiene, care prea multă vreme a părut dezinteresată sau neputincioasă în faţa lentului, dar inexorabilului declin social şi politic al ţării. Greşelile sunt inevitabile, mişcarea ar putea chiar să eşueze – asta nu m-ar surprinde. Dar sunt sigur că ei vor învăţa, şi mai important, alţii vor învăţa din succesul sau din eşecul lor. Iar cei care vor învăţa cel mai mult din lecţia asta vor fi cei care vor face diferenţa în viitorul Italiei.
Giovanni Navarria este doctor în filosofie al Universităţii Westminster din Londra, specializat pe relaţia dintre democraţie şi new-media. În prezent lucrează la Social Science Research Center of Berlin, într-un proiect de cercetare a rolului politic pe care îl joacă media în China, Burma şi Singapore.
Se încarcă comentariile...
