Zece motive pentru care Europa să nu susţină Palestina la ONU

Înaltul reprezentant pentru politică externă al UE, Catherine Ashton, alături de preşedintele Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas, la o întâlnire a miniştrilor de externe ai Ligii Arabe.

Într-un articol-reacţie la un editorial semnat de Javier Solana şi Martti Ahtisaari în New York Times, în care se motiva susţinerea efortului Palestinei de a fi recunoscută ca stat, Amos Yadlin, fost director al serviciului de informaţii al IDF, oferă zece argumente pentru care Europa ar trebui să respingă iniţiativa preşedintelui Mahmoud Abbas.

Iată lista de motive oferită de fostul oficial israelian, publicată pe site-ul revistei Foreign Policy:
1. Un vot nu protejază „soluţia două state”:
Există temeri că actuala politică a premierului Netanyahu pune în pericol „soluţia celor două state”, politică susţinută atât de partea americană, cât şi de aliaţii europeni. Totuşi, spune Yadlin, percepţia este eronată. Acesta invocă două discursuri – de la Bar-Ilan în iunie 2009 şi discursul din mai 2011 din faţa Congresului american -  în care Benjamin Netanyahu susţine varianta celor două state şi invită partea palestiniană la negocieri. De asemenea, autorul constată că actualul cabinet Netanyahu a aprobat doar 2830 de construcţii de case în aşezările din Cisiordania, spre deosebire de guvernul anterior, condus de Ehud Olmert (5216).
2. Votarea iniţiativei nu va proteja investiţia europeană în Palestina:
Tocmai pentru că europenii au investit aproape 7 miliarde de dolari în Autoritatea Palestiniană în perioada post Oslo, statele membre ale Uniunii ar trebui să fie circumspecte faţă de aventurismul acţiunii de la Naţiunile Unite. Autorul consideră că o victorie palestiniană ar pune în pericol construcţia instituţională din Cisiordania, din cauza posibilei retrageri a sprijinului financiar din partea unor donatori importanţi (Statele Unite). Astfel, însăşi viabilitatea proiectului statal ar fi pusă în pericol.
3. Succesele înregistrate în efortul de construcţie instituţională nu vor fi avansate de această mişcare:
Yadlin invocă un raport al Fondului Monetar Internaţional din luna aprilie care laudă rezultatele Autorităţii Palestiniene, dar care explică că pentru a progresa este necesară cooperarea cu Israelului. În cazul forţării unei recunoaşteri în Adunarea Generală, palestinienii pun în pericol cooperarea cu Ierusalimul, fapt ce va periclita eforturile premierului Salam Fayyad de construcţie a unui stat viabil.
4. Votul pozitiv nu va proteja statele europene de acuzaţii de ipocrizie:
În articolul publicat de Ahtisaari şi Solana este invocat argumentul că europenii ar putea fi acuzaţi de „standarde duble” de către statele arabe, în special în actualul context politic. Amos Yadlin explică că votul pozitiv al europenilor nu ar face decât să încurajeze reacţii populiste în recent democratizatele ţări arabe, speculate de politicieni ce doresc să distragă atenţia de la probleme cotidiene ale opiniei publice.
5. În cazul unui vot negativ, relaţiile cu Arabia Saudită nu vor avea de suferit:
Unul din argumentele unor strategi de politică externă pentru susţinerea Palestinei este că mişcarea va ajuta la „descurajarea terorismului jihadist, îndiguirea Iranului, asigurarea pieţelor de export şi a resurselor energetice”. Temerile faţă de un boicot arab cu repercusiuni economice au fost justificate şi prin invocarea unui articol publicat de fostul ambasador saudit la Washington, Prinţul Turki al-Faisal, care a avertizat SUA că respingerea iniţiativei palestiniene va avea „consecinţe negative profunde”. Totuşi, explică Yadlin, dincolo de retorică Arabia Saudită este un actor internaţional care acţionează în funcţie de interesul naţional, de aceea este improbabilă o schimbare radicală a politicii saudite.
6. Israelul nu va fi mai uşor de convins dacă rezoluţia trece:
Articolul lui Ahtisaari şi Solana pleacă de la premisa că în cazul recunoaşterii unui stat palestinian, Washingtonului îi va fi mai uşor să obţină concesii din partea unui Israel izolat diplomatic. Dar nu asta îşi doreşte Washingtonul, explică Yadlin, ci susţinere pentru planul prezentat de Obama în discursul său din mai.
7. Evenimentele de la Naţiunile Unite nu vor oferi mai multă legitimitate Israelului.
Afirmaţia făcută de cei doi oameni de stat europeni care sugerează că rezoluţia ar putea ajuta Israelul este absurdă, consideră Yadlin, având în vedere că Israelul a decis că această iniţiativă este împotriva intereselor sale.
8. Votul pentru nu va proteja Israelul de Curtea Penală Internaţională
Ideea conform căreia palestinienii ar putea fi convinşi, contra susţinerii europene, să renunţe la posibilitatea de a acuza Israelul în faţa Curţii Penale Internaţionale este absurdă. Autorul explică că în cazul în care Palestina ar adera formal la acest organism, decizia nu mai depinde de factorii politici, orice cetăţean sau organizaţie pentru protecţia drepturilor omului putând să depună o plângere împotriva Israelului. De asemenea, autorul citează poziţia lui Abbas, care prezintă aderarea la respectiva instituţie ca fiind unul din obiectivele efortului său diplomatic.
9. Violenţa din Palestina nu va scădea:
Yadlin argumentează că riscul violenţelor creşte după ce palestinienii de rând vor observa că nu există nicio modificare substanţială a vieţii lor în urma deciziei Naţiunilor Unite. Iar Autoritatea Palestiniană ar putea deveni, în aceeaşi măsură cu Israelul, o ţintă a nemulţumiţilor.
10. Un vot pozitiv ar conduce la o recunoaştere bilaterală a statului Palestinei:
Argumentând în favoarea votului, Ahtisaari şi Solana explică că „numai statele pot recunoaşte Palestina”, gestul din faţa Naţiunilor Unite fiind în mare parte simbolic. Însă autorii editorialului nu explică cum ar putea un stat care a votat pozitiv cererea palestinienilor să nu recunoască şi bilateral statul palestinian, conchide Amos Yadlin.