Zece întrebări pentru viitor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cum va arăta planeta în anul 2100?
Cum va arăta planeta în anul 2100?

Moises Naim, editorialist al El Pais şi fost redactor şef al revistei Foreign Policy, propune câteva întrebări, ale căror răspunsuri vor transforma lumea în care vor trăi generaţiile următoare.

Situaţia delicată prin care trece lumea în acest moment face dificilă reflecţia asupra viitorului. Majoritatea gânditorilor, experţilor şi a factorilor de decizie sunt concentraţi pe evenimentele curente, care au un potenţial devastator pentru societatea mondială, explică Moises Naim. De aceea, Carnegie Endowment for International Peace, care tocmai celebrează un secol de existenţă, şi-a impus să analizeze cele mai mari provocări şi ameninţări care vor afecta acest secol. Din acest efort s-au născut zece întrebări, cruciale pentru viitorul omenirii:
1. Vom reuşi să limităm creşterea temperaturii globale cu 3 grade, sau va creşte cu 8 grade sau chiar mai mult? În cazul în care acest scenariu ultim se îndeplineşte, planeta şi locuitorii ei vor avea de înfruntat provocări fără precedent.
2. Va avea planeta pământ 16 miliarde sau doar 6 miliarde de locuitori? Acestea sunt posibilităţile pe care ONU le vehiculează referitor la numărul locuitorilor din 2100, în funcţie de indicii de fertilitate şi alţi factori.
3. Câte ţări vor deţine arme nucleare în 2100? Niciuna? Douăzeci şi cinci? Acesta este numărul de ţări care au posibilitatea de a obţine arme nucleare în deceniile viitoare dacă îşi vor continua programele nucleare şi restul lumii le permite. Astăzi sunt doar nouă ţări ce deţin arme nucleare.
4. Care va fi modelul politic dominant al viitorului: democraţii ca în Europa, Statele Unite, India şi Brazilia, sau regimuri autoritare ca cele din China şi Rusia?
5. Va continua rapida expansiune a clasei de mijloc în ţările sărace aşa cum s-a întâmplat în ultimele decenii? Sau inegalitatea va fi norma?
6. Va deveni Islamul o sursă de tensiune şi conflict sau se va reinventa, transformându-se într-o forţă a păcii şi dezvoltării?
7. Internetul şi ciberspaţiul vor deveni forţe pozitive sau vor fi sursa unor noi ameninţări?
8. Una din caracteristicile secolului XX a fost apariţia multor noi naţiuni. Va fi eşuarea statelor o caracteristică a noului secol?
9. Va continua globalizarea, încurajată de tehnologii care „scurtează” distanţele şi micşorează costurile de comunicare, iar politicile publice vor încuraja integrarea internaţională? Sau, din contră, mişcările sociale produse de globalizare vor alimenta naţionalismul şi protecţionismul, blocând astfel mişcarea oamenilor, produselor, banilor şi ideilor?
10. Puterea economică, politică, militară şi socială va fi mai mult sau mai puţin concentrată?
Ați mai adăuga vreo întrebare la această listă?

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite